Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Coaliția a amânat din nou anunțarea candidatului comun la fotoliul de primar al Capitalei / Acesta este medicul Cătălin Cîrstoiu, potrivit unor surse politice / Tatăl lui Cârstoiu a fost prefect FSN de Argeș în 1990 și deputat PD în două mandate (1996-2004), apoi din nou prefect și subprefect /

Breaking News:

Ziua Culturii Naţionale. Personalităţi din domeniul culturii, decorate de preşedintele Iohannis

De Ziua Culturii Naţionale, preşedintele Klaus Iohannis a decorat, vineri, mai multe instituţii publice, operatori culturali privaţi şi personalităţi din domeniul culturii.

Iată distincțiile conferite în semn de „apreciere pentru contribuţia importantă avută la dezvoltarea culturală a ţării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin cultură a publicului de toate vârstele, dovedind excelenţă la nivel naţional şi internaţional”:

  • Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria B – “Muzica”, Filarmonicii de Stat Sibiu;
  • Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – “Arta spectacolului”, Teatrului de Comedie Bucureşti, Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” Timişoara, Teatrului Naţional de Operetă şi Balet “Oleg Danovski” Constanţa şi Teatrului Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” Bucureşti;
  • Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria D – “Arta spectacolului”, Operei Comice pentru Copii Bucureşti;
  • Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D – “Arta spectacolului”, Asociaţiei “UNTEATRU”;
  • Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria E – “Patrimoniul cultural naţional”, Muzeului Naţional de Artă al României;
  • Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria E – “Patrimoniul cultural naţional”, Asociaţiei Monumentum şi Asociaţiei Mioritics;
  • Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria F – “Promovarea culturii”, Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română”;
  • Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – “Promovarea culturii”, Centrului Cultural Clujean.

Totodată, în semn de „înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită avută, de-a lungul întregii sale activităţi, la promovarea culturii şi a identităţii naţionale româneşti”, şeful statului a conferit Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer scriitorului Alexandru Ştefănescu, iar în semn de “înaltă apreciere pentru contribuţia importantă avută, de-a lungul întregii sale activităţi, la promovarea culturii şi a identităţii naţionale româneşti – Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Ofiţer graficianului Pânzaru Mihai (PIM).

În semn de „apreciere pentru contribuţia importantă avută, de-a lungul întregii lor activităţi, la promovarea culturii şi a identităţii naţionale româneşti”, preşedintele Iohannis a conferit: Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – “Literatura”, scriitorilor Radu Feldman Alexandru şi Aurel Pantea, Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria H – “Cercetarea ştiinţifică”, profesorului universitar Dumitru Borţun.

Şeful statului a mai conferit în semn de „apreciere pentru contribuţia avută la promovarea culturii şi a identităţii naţionale româneşti, Medalia “Meritul Cultural”, Clasa a III-a, Categoria C – “Artele plastice” curatorului Ioana Ciocan, director general al Pavilionului de Artă Bucureşti – Art Safari; Medalia “Meritul Cultural”, Clasa a III-a, Categoria F – “Promovarea culturii”, fondatorului şi directorului festivalului ARTmania Sibiu, Codruţa Vulcu – vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale; scriitoare Chris Simion-Mercurian, directorului general Cărtureşti, Radu Şerban şi istoricului de artă Kessler Erwin – director al Muzeului de Artă Recentă. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv