Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Ziua Mondială a Teatrului, dedicată construirii teatrului Grivița 53

De Ziua Mondială a Teatrului, sâmbătă 27 martie, de la ora 18.00 la 21.00, vor urca pe aceeași scenă 33 de artiști într-un spectacol ce are ca scop strângerea de fonduri pentru construţirea teatrului Griviţa 53 – prima instituție de acest gen construităîmpreună de la zero.

Oana Pellea, Marius Manole, Maia Morgenstern, Marian Râlea, George Ivaşcu, Rodica Mandache, Ilona Brezoianu, Adriana Trandafir, Vlad Logigan, Medeea Marinescu, Tudor Aaron Istodor, Iuliana Vilsan, Maria Miu, Chris Simion – Mercurian sunt doar câteva din numele pe care urmează să le vedeţi online în acest spectacol.  
 
Iată precizările organizatorilor:

33 de artiști care urcă pe aceeași scenă având același scop: să vă invite să vă alăturați comunității G53, comunitatea celor care au ales să construiască un teatru de la zero, după 75 de ani.

Ultima inițiativă privată în acest sens a fost semnată de Liviu Ciulei, în 1946. Acum este momentul ca generația noastră să lase moștenire un astfel de exemplu atât pentru copii, nepoți, familie, prieteni dar și pentru societatea noastră.

„Spectacolul G53 nu are o poveste prestabilită, se naște singur. Este gândit sub formă de puzzle, fiecare actor vine cu o parte din sufletul lui, fiecare moment are ca miză să devină statement, un manifest G53. Cu siguranță teatrul nu poate multe, nu poate opri pandemia, nu poate schimba sisteme politice, nu poate opri atrocitățile, nu poate schimba lumea. Dar poate schimba vieți, poate schimba oameni. Și mai poate ceva esențial…poate da speranță, bucurie, emoție…poate crea întâlniri magice, poate aduna oamenii și îi poate ține împreună” – Chris Simion-Mercurian, inițiatoarea proiectului.

Fondurile care se strâng atât din biletele de acces la spectacol, cât și din cărămizile pe care le vindem în timpul show-ului se duc în construirea Grivița 53 – primul teatru construit împreună.

Campania „Vindem cărămizi. Construim un teatru” durează pe parcursul întregului an. În prezent, mai sunt 32.000 de cărămizi care așteaptă să fie achiziționate. Fiecare om care-și cumpără cărămida devine ctitor, alături de artiștii menționați și va avea numele trecut în foaierul teatrului. Detalii pe www.grivita53.ro

Link Bilete: https://streamerse.net/event/impreuna-g53

Despre Teatrul Grivița 53

Proiectul Teatrului Grivița 53 s-a născut în 2017, din inițiativa regizoarei și scriitoarei Chris Simion – Mercurian. Cu banii câștigați din vânzarea casei moștenite de la bunica sa, Chris Simion – Mercurian a cumpărat terenul de pe Calea Griviței nr. 53, acolo unde va fi construit, după mai bine de 75 de ani, primul teatru independent din România. Ultimul demers de acest fel i-a aparținut inginerului constructor Liviu Ciulei, care a construit pentru fiul său, regizorul Liviu Ciulei, un teatru privat. Acest lucru se întâmpla în 1946. Până în prezent proiectul a reușit să strângă 300.000 Euro, plus materiale de constructii. Investiția totală se ridică la 2 milioane de Euro. Împreună reușim!

Pentru mai multe detalii, accesați pagina oficială, grivita53.ro

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv