Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Ziua UNATC „I.L.Caragiale” București 2020, dedicată scenografului Radu Boruzescu

Tinerimea universitară” și profesorii UNATC București sărbătoresc, pe 30 ianuarie, ziua Universității și a patronului său, geniul dramaturgiei românești, Ion Luca Caragiale. Sărbătoarea UNATC îi este dedicată în acest an scenografului Radu Boruzescu, căruia Senatul universitar îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa. Ceremonia va avea loc joi, ora 12.00 (Sala „Ileana Berlogea”). 

În cadrul evenimentului, Uniunea Cineaștilor din România va decerna un Premiu special artiștilor Radu și Miruna Boruzescu, pentru întreaga carieră. 

Creația artistică prodigioasă a lui Radu Boruzescu include filme, spectacole de teatru și de operă care au marcat viața teatrală și cinematografică din Europa și Statele Unite. Cele peste cinci decenii de creație neîntreruptă au început pe scena Studioului Casandra al IATC, încă din vremea studenției, în 1968, odată cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello, în regia Ginei Ionescu.

În 1973, după interzicerea spectacolului Revizorul de N. Gogol, la chemarea lui Lucian Pintilie, merge în Franţa împreună cu soţia și colaboratoarea sa constantă, creatoarea de costume Miruna Boruzescu, unde se vor și stabili doi ani mai târziu.

De-a lungul timpului, ambii artiști au contribuit decisiv la realizarea unor capodopere ale teatrului și operei mondiale: Prințesa Turandot de C. Gozzi, Livada de vișini de A.P. Cehov, Rața sălbatică de H. Ibsen, Pescărușul de A.P. Cehov, Azilul de noapte de M. Gorki, Tartuffe de Molière, Carmen de C. Bizet, Flautul fermecat de W.A. Mozart – toate semnate de Lucian Pintilie, Macbett de E. Ionesco, Piațeta de C. Goldoni, Așteptându-l pe Godot de S. Beckett, A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, Falstaff de G. Verdi – semnate de Liviu Ciulei, Cum vă place de W. Shakespeare, Maestrul și Margareta de M. Bulgakov – puse în scenă de Andrei Șerban, dacă este să dăm doar câteva exemple.

Radu și Miruna Boruzescu au mai colaborat cu Iulian Mihu, Dan Pița și Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Tatos, Radu Penciulescu, David Esrig, Horea Popescu, Petrică Ionescu, Robert Carsen, Dušan Makavejev, Rudolf Nureev, Claude Regy și mulți alți regizori unanim recunoscuți.

UNATC îi dedică lui Radu Boruzescu zilelele de 30 și 31 ianuarie, în care vor fi proiectate trei dintre filmele ale căror decoruri le-a semnat, în două dintre ele interpretând și roluri principale. 

Pe 31 ianuarie, Radu Boruzescu va susține un masterclass dedicat studenților și profesorilor UNATC, dar nu numai. 

 

Program Ziua UNATC ,,I.L. Caragiale” București

30 ianuarie 2020

ora 11:00 – Sala „Ileana Berlogea”

Lansarea ultimului număr al revistei academice de studii de film și media al UNATC CLOSE UP, editată de UNATC Press, cu sprijinul UCIN

ora 12:00 – Sala „Ileana Berlogea”

Ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematogafică ,,I.L.Caragiale” București scenografului RADU BORUZESCU

ora 17:00 – Sala „Ileana Berlogea” – Proiecție de film

NUNTA DE PIATRĂ

regia: Mircea Veroiu și Dan Pița

scenografia: Radu Boruzescu și Helmut Stürmer

cu: Leopoldina Bălănuță, Radu Boruzescu, Mircea Diaconu

ora 19:00 – Sala „Ileana Berlogea” – Proiecție de film

DUHUL AURULUI

regia: Mircea Veroiu și Dan Pița

scenografia: Radu Boruzescu și Helmut Stürmer

cu: Eliza Petrăchescu, Liviu Rozonea, Ernest Maftei, Lucia Boga

31 ianuarie 2020

ora 11:00 – Sala „Ileana Berlogea”

Masterclass RADU BORUZESCU

ora 14:00 – Sala „Ileana Berlogea” – Proiecție de film

FELIX ȘI OTILIA

regia: Iulian Mihu

scenografia: Radu Boruzescu și Liviu Popa

costumele: Miruna Boruzescu

cu: Radu Boruzescu, Julieta Szönyi, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Clody Bertola, Gina Patrichi, Ovidiu Schumacher, Violeta Andrei, Eliza Petrăchescu, Leni Dacian

ora 22:40 – Sala Atelier

PARTY STUDENȚESC

(bring your own)

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv