Accesul în Spaţiile de Servicii de pe Autostrada A1, de la km 316, km 389 şi 428, se va închide, între orele 8:00-19:00, începând de luni, pentru refacerea stratului de uzură pe benzile de accelerare şi de decelerare, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Accesul va fi închis în fiecare dintre următoarele cinci zile, în intervalul orar 8:00-19:00, astfel:
• pe sensul de deplasare Timişoara-Sibiu (calea 2) accesul în Spaţiul de Servicii de la km 316+360 (Pianu) va fi închis luni;
• pe sensul de deplasare Sibiu-Timişoara (calea 1), accesul în Spaţiul de Servicii de la km 389+710 (Ilia) va fi închis marţi;
• pe sensul de deplasare Timişoara-Sibiu (calea 2), accesul în Spaţiul de Servicii de la km 389+710 (Ilia) va fi închis miercuri;
• pe sensul de deplasare Sibiu-Timişoara (calea 1), accesul în Spaţiul de Servicii de la km 428+310 (Făget) va fi închis joi,;
• pe sensul de deplasare Timişoara-Sibiu (calea 2), accesul în Spaţiul de Servicii de la km 428+310 (Făget) va fi închis vineri.