Transportatorii încă nu știu cum trebuie gestionată raportarea codurilor UIT în sistemul GPS, deși riscă amenzi de până la 100.000 de lei, de la 1 aprilie, după ce aplicarea lor a fost amânată timp de 9 luni, la solicitarea UNTRR.

UNTRR a solicitat, luni, Ministerului Finanțelor să amâne cu încă trei luni aplicarea sancțiunilor legate de sistemul e-Transport.
Comunicatul UNTRR:
„Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită public sprijinul Ministerului Finanțelor pentru emiterea urgentă a unei decizii oficiale prin care aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 13¹ lit. d) și e) din OUG nr. 41/2022 să fie amânată până la data de 1 iunie 2025. Această solicitare vizează contravențiile legate de nerespectarea obligațiilor privind poziționarea vehiculului și utilizarea codului UIT de către conducătorii auto și operatorii de transport.
Deși Ministerul Finanțelor și ANAF au anunțat finalizarea aplicației e-Transport în iulie 2024, perioada de testare tehnică (15 iulie-31 august 2024) a fost insuficientă și din acest motiv termenul de aplicare a amenzilor a fost prorogat în etape până la 31 martie 2025.
În această perioadă majoritatea operatorii de transport medii și mari au făcut investiții în sisteme de GPS și softuri de conectare și automatizare a transmiterii coordonatelor GPS legate de sistemul RO e-Transport însă acestea nu au ajuns la un grad de satisfacere a cerințelor legale. De asemenea, nici aplicația pentru telefon utilizată de șoferii români și străini nu este mai stabilă ca softul prin API.
Probleme majore semnalate de transportatori:
Integrarea GPS prin API: API-ul furnizat de MF-ANAF nu funcționează corespunzător, generând erori în transmiterea datelor și blocaje în operare. Automatizarea este incompletă, iar firmele sunt nevoite să aloce resurse umane suplimentare pentru operare manuală, ceea ce duce la costuri ridicate și imposibilitatea susținerii activității pe timp de noapte.
Funcționarea aplicației mobile: Codurile UIT nu se asociază corect cu numerele de înmatriculare, nu este clar modul de introducere în cazul codurilor multiple, iar aplicația se închide automat dacă șoferul rămâne fără semnal timp de 60 de minute — o situație frecventă în România. Totodată, Ghidul Aplicației Mobile nu este disponibil pe site-ul oficial nici la această dată.
Lipsa clarității privind scenarii uzuale de transport: De exemplu, nu există instrucțiuni oficiale pentru situațiile în care marfa nu este descărcată imediat sau când remorcile sunt schimbate, ceea ce creează incertitudini și riscuri de sancționare nejustificată.
Probleme de utilizare de către șoferii străini
Aplicația și legislația aferentă sistemului RO e-Transport nu este disponibilă și în limba engleză. Ceea ce duce la imposibilitatea utilizării ei de către șoferii străini care au operațiuni de transport internațional pe teritoriul României.
Soluție propusă de UNTRR pentru transporturile internaționale: recunoașterea tahografului G2V2 ca alternativă, și de asemenea și a tahograful G2V1
Având în vedere investițiile semnificative deja realizate de operatorii de transport în tahograful inteligent G2V2, UNTRR solicită exceptarea vehiculelor dotate cu acest echipament de la obligația monitorizării prin sistemul e-Transport. Tahograful G2V2, introdus din 21 august 2023, oferă funcționalități extinse – inclusiv înregistrarea automată a trecerii frontierelor, perioadelor de odihnă și a activităților de încărcare/descărcare – și poate furniza date precise autorităților prin extrasele din cardul tahograf, în conformitate cu cerințele europene.
Tahograful G2V1 este în vigoare, din 15 iunie 2019, și trebuie schimbat, până pe 18 august 2025.
UNTRR își exprimă încrederea că Ministerul Finanțelor va analiza cu responsabilitate aceste probleme reale din teren și va transpune într-un act oficial derogarea de aplicare a amenzilor până la data de 1 iunie 2025, evitând astfel penalizarea injustă a transportatorilor care nu dispun de un sistem funcțional”.
Anterior, UNTRR transmisese următoarele:
„Implementarea monitorizării prin GPS a vehiculelor care transportă marfă însoțită de cod UIT, programată inițial pentru 1 iulie 2024, a fost amânată din cauza nepregătirii autorităților care nu aveau softurile gata. La solicitarea UNTRR, aplicarea sancțiunilor pentru neutilizarea sistemelor GPS a fost suspendată, de la 1 iulie 2024, până la 31 martie 2025.
Deși transportatorii s-au conformat, investind în echipamente și abonamente GPS, o parte dintre dezvoltatorii și administratorii acestor sisteme nu au reușit să asigure interconectarea eficientă cu ANAF. Astfel, transportatorii sunt nevoiți să lucreze manual pornirea și oprirea aplicației GPS, iar în unele cazuri, transportatorii cu volume mari de marfă au angajat personal doar pentru aceste operațiuni. În plus, nu există o claritate privind funcționarea aplicației dezvoltate de ANAF-CNIF.
Probleme nerezolvate și întrebări fără răspuns
Transportatorii încă nu știu cum trebuie gestionată raportarea codurilor UIT în sistemul GPS, mai ales în cazul transporturilor cu multiple partide de marfă. De exemplu, pe 19 martie 2025, o firmă care transporta 4 partide de marfă, fiecare cu propriul cod UIT, a fost nevoită să testeze fiecare cod până când aplicația GPS a acceptat unul dintre ele.
Situația ridică probleme serioase pentru transportatorii care operează grupaje mari, unde sunt implicate zeci sau chiar sute de coduri UIT. Fiecare încercare nereușită înseamnă timp pierdut, costuri suplimentare și perturbări în programul de lucru al șoferilor.
În plus, rămân multe aspecte nerezolvate:
• Ce se întâmplă dacă GPS-ul pierde semnalul?
• Cum funcționează aplicația mobilă, dacă șoferul lasă camionul în parcare și pleacă cu telefonul?
• Ce se întâmplă dacă șoferul ajunge la descărcare seara, dar programarea la descărcare este pentru a doua zi și el pleacă acasă peste noapte?
• Posibilă nouă amânare?
• De la 1 aprilie 2025, transportatorii riscă sancțiuni semnificative, dacă sistemele GPS nu sunt funcționale.
Conform OUG 41/2022, operatorii de transport sunt sancționați cu amendă de la 10.000 de lei la 50.000 de lei în cazul persoanelor fizice sau cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei în cazul persoanelor juridice dacă nu respectă prevederile art. 82, respectiv:
„(1) Operatorul de transport rutier este obligat să asigure transferul datelor curente de poziționare a vehiculului de transport, care fac obiectul declarației, pe toată durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport.
(2) Operatorul de transport rutier este obligat să echipeze vehiculele de transport cu dispozitive de tip terminal de telecomunicații care utilizează tehnologii de poziționare și transmisie de date prin satelit menționate la art. 4 alin. (1) lit. b1).”
De asemenea, conducătorul vehiculului este sancționat cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei dacă nu respectă articolul 83 care prevede că, șoferul trebuie să pornească dispozitivul de poziționare înainte de începerea transportului pe teritoriul național, respectiv să oprească dispozitivul de poziționare numai după livrarea bunurilor la locul de livrare declarat pe teritoriul național sau după părăsirea teritoriului național.
În această perioadă, UNTRR a menținut un dialog constant cu transportatorii, dezvoltatorii de aplicații GPS și ANAF, semnalând toate problemele raportate din teren. Dacă acestea nu sunt rezolvate, este imperativ ca ANAF să extindă perioada de amânare a sancțiunilor”.