Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat, miercuri, lansarea campaniei „Vinerea Verde – Stop! Azi, maşina stă pe loc!”, iar premierul Florin Cîțu a anunțat că va participa și el.
„Bineînţeles că merg pe jos de foarte multe ori. Aşa voi merge şi vineri. Dar merg în timpul săptămânii, când e vremea frumoasă merg pe jos. Nu e ceva nou pentru mine”, a declarat premierul, miercuri, la Parlament.
Întrebat ce va face dacă ninge, Florin Cîţu a spus: „Merg tot pe jos. Îmi iau o geacă”.
„Prin intermediul campaniei, vom introduce un set de măsuri pentru stimularea cetăţenilor în vederea renunţării la utilizarea autoturismului personal pentru deplasarea la serviciu şi înlocuirea sa cu transportul public în comun, biciclete, trotinete electrice, maşini electrice sau cu mersul pe jos”, transmis reprezentanţii Ministerului Mediului.
Prima categorie vizată de campanie sunt angajaţii din instituţiile publice.