Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

POLITICĂ: Senatul discută acordarea pensiilor de urmaș pentru copiii cadrelor medicale care mor de coronavirus / POLITICĂ: Proiect de acordare a tichetelor de masă în perioada șomajului tehnic / CORONAVIRUS: 344 de cazuri noi, 4.761 în total / Numărul deceselor: 209 / 

Breaking News:
 

CFR Călători, oferte și surprize la Târgul de Turism al României

Mai ieftin cu până la 45% la călătoria cu trenul pe rute interne și vouchere cu reducere sunt ofertele CFR Călători de la Târgul de Turism al României – ediția de primăvară, care se desfăşoară în Complexul Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti, în perioada 20 – 23 februarie.

Pentru multe destinații de vacanță, trenul este cea mai atractivă și cea mai ecologică modalitate de călătorie. Reprezentanții CFR călători îi așteaptă pe cei interesați la standul său, cu informații despre cumpărarea online de bilete în trafic intern /internațional şi despre cele mai avantajoase oferte ale companiei către principalele destinații turistice din țară și din Europa, inclusiv despre serviciul Tren Carter Tren Charter – un produs inedit al CFR Călători.

În perioada târgului, operatorul feroviar național oferă vouchere cu reducere 45% pentru cumpărarea biletelor de tren în trafic intern. Voucherul este valabil pentru călătoria până la data de 23 martie 2020, iar reducerea pe baza lui se aplică la preţul final al unei călătorii simple individuale (adult sau copil), la procurarea de la casele de bilete din stații și agenții de voiaj cu emitere electronică a legitimațiilor de călătorie.

De asemenea, vizitatorii de la târg, înscriși sau care se înscriu la newsletter-ul CFR Călători, pot cumpăra direct de la stand bilete de tren cu reducere 45%. Tipurile de bilete care se pot emite sunt cele disponibile la cumpărarea online cu maximum 30 de zile de anticipație și cel mai târziu cu 6 ore înainte de plecarea trenului.

CFR Călători are surprize și pentru cei mici. La fiecare oră exactă, de joi până sâmbătă, între 11:00 și 16:00, și duminică între 11:00 și 14:00, cei care se vor aduna lângă macheta de trenulețe pot proba șepcuțele de ceferist și pot face fotografii pentru colecția personală.

Noul directorul general al CFR Călători, Dan Costescu, va discuta cu vizitatorii despre planurile pe care le are cu compania. 

“CFR Călători se schimbă! Mi-am propus încă de la început să punem călătorul în centrul atenției noastre, să îmbunătățim situația trenurilor și să schimbăm atmosfera în interiorul companiei. După mai puțin de o lună pot spune că arătăm deja o altă față publicului călător. Miile de mesaje primite de la oameni s-au transformat în decizii concrete de suplimentare a trenurilor, cu peste 200.000 de locuri. Primim reacții foarte bune cu privire la numărul de vagoane, la cum arată acestea la plecarea în călătorie și mă bucur să vă spun că am constatat și o îmbunătățire a stării lor de curățenie, atunci când pasagerii coboară din ele.  Știm că mai sunt multe de făcut, unele lucruri nu se vor rezolva peste noapte, dar ideile și soluțiile cu care colegii mei m-au primit în trenurile, depourile, reviziile și birourile din toată țara, mă fac să fiu optimist. Continuăm ce am început!”, a declarat directorul general CFR Călători, Dan Costescu.

Standul CFR Călători se află în Pavilionul B2 la numărul 132-132 și poate fi vizitat, de joi până sâmbătă, între orele 10:00 – 18:00, iar duminică, în intervalul orar 10:00 – 16:00.

0 Shares