La Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni au fost anulate 36 de zboruri, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Theodor Postelnicu.
La Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni au fost anulate 36 de zboruri, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat în 2 martie purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Theodor Postelnicu.
Două curse speciale organizate de TAROM pentru repatrierea a peste 300 de cetățeni români din Egipt au fost reprogramate pentru seara de 2 martie, din cauza întârzierilor generate de transportul terestru pe ruta Israel-Egipt și a formalităților de frontieră.
„În contextul închiderii spațiilor aeriene și aeroporturilor din regiune, TAROM a suspendat temporar zborurile comerciale către și dinspre Tel Aviv, Beirut și Amman, până pe 2 martie, inclusiv”, a anunțat operatorul aerian național.

Theodor Postelnicu: „Sunt anulate și decolări și aterizări, 36 de curse, spre aeroporturi din Dubai, Amman, Beirut, Abu Dhabi, Tel Aviv, bineînțeles, Cairo, aceste două curse. Însă, pasagerii au înțeles situația. După cum ați văzut, în aeroport este liniște. Oamenii sunt acasă, în siguranță, sau unde au fost repartizați de către companiile aeriene la hotel sau li s-au dat bani înapoi. Așteptăm și noi să se normalizeze lucrurile și să reînceapă aviația”.
În funcție de normalizarea situației pe anumite aeroporturi, pasagerii pot fi rerutați. Despre cursele care ar fi trebuit să aducă 360 de pasageri din Egipt în România, Postelnicu a precizat:
„Pasagerii, practic, nu ajunseseră în Cairo. TAROM era pregătit, autoritățile române erau pregătite, însă formalitățile de frontieră din acea zonă și transportul la sol extrem de dificil, îngreunat de formalități de securitate foarte detaliate, au făcut ca ajungerea pasagerilor în Cairo Isă fie întârziată foarte mult. iar prin a decola de aici și a aștepta acolo exista riscul anulării acestor curse”.
Și chiar după ce pasagerii în cauză vor ajunge la aeroport, este nevoie de programarea curselor și de găsirea unor intervale de timp libere.
„Să știți că e o chestiune mai complicată, întrucât trebuie programate niște sloturi aeroportuare, adică niște intervale de timp speciale, pentru că sunt foarte multe companii care au deja ocupate intervalele orare, sunt cele care operează regulat în Cairo, iar noi, practic autoritățile române, trebuie să găsească momentul potrivit pentru a insera cele două curse și de aterizare și de decolare. Înseamnă companii de handling, înseamnă frontieră, înseamnă foarte multe formalități, control de bagaje și să fie toată lumea în siguranță”, a explicat Postelnicu.








