Consiliul Concurenței a amendat cu peste 14,73 milioane de lei (aproximativ 2,9 milioane de euro) 25 service-uri auto și două societăți de asigurare.
Cele 27 de companii au participat la înțelegeri anticoncurențiale, pentru a fixa tarifele de manoperă, prețul pieselor de schimb și alte condiții comerciale. Toate companiile sancționate și-au recunoscut fapta și, prin urmare, au beneficiat de reduceri ale sancțiunilor, potrivit unui comuniucat.
Cele 25 de firme sancționate sunt sau au fost membre ale rețelei de service-uri autorizate ale Auto Italia Impex din România și desfășoară, printre altele, activități de întreținere și reparare a autovehiculelor.
„Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că acestea și-au coordonat comportamentul comercial în vederea fixării și/sau uniformizării tarifelor de manoperă, a prețului pieselor de schimb, precum și a altor condiții comerciale, în relația cu anumite societăți de asigurare. În acest fel, acestea au eliminat concurența între ele.
Această înțelegere a fost consolidată prin implicarea societăților de asigurare Gothaer Asigurări-Reasigurări (actuala Allianz-Țiriac Unit Asigurări) și Uniqa Asigurări care, prin acțiunile lor, au susținut coordonarea comportamentului reparatorilor”, se arată într-un comunicat al autorității.
Ca urmare, cele două societăți au fost sancționate cu amenzi în valoare de 6,7 milioane lei. Restul sumei reprezintă cuantumul total al amenzile aplicate reparatorilor auto care au luat parte la înțelegere.
Invesțigația a fost declanșată în urma unei cereri de clemență depusă de una dintre companii, care a primit imunitate la amendă, pentru că a cooperat cu autoritatea de concurență în cadrul programului de clemență.
Politica de clemenţă este un instrument prin care Consiliul Concurenței poate aplica un tratament favorabil companiilor implicate într-o înţelegere de tip cartel și care cooperează cu autoritatea de concurenţă în vederea descoperirii şi sancţionării acestor practici anticoncurenţiale.
Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.








