DAN AIR își extinde rețeaua de rute și adaugă zboruri spre 6 noi destinații, operate din București și Bacău, începând din 1 aprilie.
Noile zboruri vor conecta pasagerii cu Valencia, Larnaca, Madrid, Barcelona, Paris și Treviso.
De asemenea, compania aeriană privată, 100% românească anunță creșterea frecvenței de zbor pentru două rute existente și extrem de populare din Bacău (Luton și Bruxelles).
În 2025, DAN AIR a transportat peste 235.000 de pasageri și a înregistrat o performanță operațională solidă: 98% dintre zboruri au fost operate la timp.
Tot de la 1 aprilie, DAN AIR va introduce în operare încă o aeronavă din flotă, ceea ce va permite desfășurarea zborurilor cu două avioane, fiecare cu o capacitate de 180 de locuri. Extinderea vine pe fondul creșterii cererii pentru zboruri directe în sezonul de vară, atât din regiunea Moldovei, cât și din București.
Rutele vor fi operate în perioada 1 aprilie – 24 octombrie 2026. Astfel DAN AIR va zbura, în total, către 4 destinații din București, respectiv 12 destinații din Bacău.
„Prin extinderea programului de zboruri, conectăm Bucureștiul cu patru destinații europene și Bacăul cu nu mai puțin de 12 destinații, consolidând astfel rolul acestui aeroport ca hub regional. Creșterea frecvențelor către Bruxelles și Londra Luton, precum și analiza constantă a unor noi destinații, reflectă angajamentul nostru de a oferi acces la călătorii pe o rețea de destinații diversă, sustenabilă, adaptată nevoilor pasagerilor și condițiilor operaționale, pe termen lung”, a declarat Matt Ian David, CEO al companiei DAN AIR.

Programul noilor zboruri DAN AIR
Zboruri din București
- București-Larnaca: în fiecare miercuri și duminică, din 1 aprilie
- București-Valencia: în fiecare luni și vineri, din 3 aprilie
Zboruri din Bacău
- Bacău-Madrid: în fiecare joi și duminică, din 2 aprilie
- Bacău-Larnaca: în fiecare joi și duminică, din 2 aprilie
- Bacău-Valencia: în fiecare luni și vineri, din 3 aprilie
- Bacău-Barcelona: în fiecare marți și sâmbătă, din 4 aprilie
- Bacău-Paris (Beauvais): în fiecare marți și sâmbătă, din 4 aprilie
- Bacău-Treviso: în fiecare marți și sâmbătă, din 4 aprilie
De asemenea, noul program de operare include introducerea unei frecvențe suplimentare săptămânale pentru rutele Bacău-Bruxelles și Bacău-Luton, în fiecare miercuri. Aceasta va duce la creșterea frecvenței totale la trei zboruri pe săptămână pentru fiecare dintre aceste destinații.
Compania analizează, de asemenea, posibilitatea introducerii unor destinații suplimentare în viitor, în funcție de cererea pieței și de condițiile operaționale.








