DAN AIR, compania aeriană privată 100% românească, continuă extinderea rețelei din București și introduce patru noi destinații în programul de operare din această vară.
De la 1 iulie, avioanele sale vor zbura către Amman (Iordania), Erevan (Armenia) și Tbilisi (Georgia). În plus, Aleppo (Siria) va deveni destinație permanentă în programul de zbor, astfel că, la doar un an de la începerea operațiunilor în Siria, DAN AIR va deveni singurul operator aerian din Uniunea Europeană care va efectua zboruri în două orașe în paralel – Damasc și Aleppo.
Programul de operare al noilor rute
Cele patru noi destinații, vor fi operate, începând din 1 iulie, de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București, conform programului. Cursele vor fi operate cu o aeronava Airbus A320, cu 180 de locuri.
Amman-AMM – în fiecare luni, miercuri și vineri.
Erevan-EVN – în fiecare marți și sâmbătă.
TbilisiI-TBS – în fiecare marți și sâmbătă.
Aleppo – ALP- în fiecare joi și duminică.
Zborurile sunt deja disponibile pe website-ul companiei www.danair.ro și în aplicația mobilă DAN AIR.
Ce destinații sunt incluse în programul DAN AIR
Cu adăugarea celor patru noi destinații, DAN AIR va opera în vară o rețea internațională cu acoperire în Europa de Vest, Orientul Mijlociu și Caucaz:
Din București (OTP):
Dublin, Damasc – zboruri existente
Larnaca, Valencia – din 14 iunie
Amman, Erevan, Tbilisi, Aleppo – din 1 iulie
Din Bacău (BCM):
Londra, Dublin, Bruxelles, Milano, Torino – zboruri existente
Treviso, Paris, Larnaca, Valencia, Bologna, Barcelona, Madrid – din 14 iunie.








