Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Documentația pentru finanțarea europeană a drumului expres Craiova-Pitești, transmisă la CE

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a transmis Comisiei Europene (CE), în 30 decembrie, documentația pentru obținerea finanțării pentru construirea drumului expres Craiova-Pitești, în lungime de 121 de km.

Valoarea totală a proiectului este de peste 4,93 miliarde de lei, iar valoarea totală eligibilă, finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, este  de 4,16 miliarde de lei (85%, respectiv 3,53 miliarde de lei, este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15%, în valoare de 624,3 milioane de lei, va fi finanțată din bugetul de stat). Perioada de implementare a proiectului este de 61 luni, respectiv între 1.12.2018 și 31.12.2023.

„Obiectivul general al contractului de finanțare „Drum expres Craiova-Pitești” , îl reprezintă crearea unei căi de comunicație moderne între orașele Craiova și Pitești, cu implicații în dezvoltarea regională a zonei. Prin implementarea acestui proiect se va realiza legătură între cele două ramuri ale coridorului TEN-T Core Rin-Dunăre din România, asigurându-se astfel creșterea siguranței utilizatorilor și îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economica în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieței interne cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil si a coeziunii in rețeaua de drumuri europene”, precizează MTI, în comunicatul transmis redacției.

Pe lângă importanta națională, proiectul „Drum expres Craiova-Pitești”  va deservi în condiții bune traficul de tranzit internațional, de mărfuri si persoane de pe teritoriul României, asigurând mobilitatea si conectivitatea regiunii sud-vestice a țării cu rețeaua națională TEN-T Core.

Obiectivul specific al contractului de finanțare este reprezentat de construirea unui drum expres în lungime de 121,185 km de 2 x 2 benzi, 10 noduri rutiere, 75 poduri și pasaje și 26 intersecții denivelate fără acces, precum și 3 baze întreținere si deszăpezire, 4 spatii de servicii și 4 parcări de scurtă durată.

„Chiar dacă este final de an pregătirea documentelor pentru obținerea finanțării europene rămâne una dintre  prioritățile noastre principale. Nu ne mai permitem să pierdem nicio zi care să întârzie realizarea unor proiecte precum „Drumul expres Craiova-Pitești”. Au fost prea multe șanse ratate în ultimii ani când, din cauza lipsei de viziune a unor miniștri și indolenței și incompetenței unor funcționari, proiectele de infrastructură au rămas de multe ori simple desene frumos colorate plimbate prin studiourile de televiziune. Dacă vrem rezultate concrete trebuie să existe implicare maximă de la nivelul conducerii până la ultimul funcționar care participă la  realizarea proiectelor de infrastructură. Asta am cerut și mă asigur în fiecare zi că mesajul meu a fost înțeles”, a declarat ministrul Cătălin Drulă.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv