Ministrul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), Cătălin Drulă, a convocat, marți, Comandamentul pentru Situații de urgență de la nivelul instituției, pe tema avertizărilor de caniculă, transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
La finalul ședinței, CFR Infrastructură a transmis că viteza trenurilor va fi redusă cu 20-30 de km/h, începând de miercuri și până la sfârșitul acestei săptămâni, când sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 38 și 39 de grade în aer, în majoritatea regiunilor.
Precizările CFR Infrastructură:
Personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţeaua feroviară, în special în regiunile care intră sub incidența atenționărilor de temperaturi ridicate și diconfort termic accentuat, prin verificarea directă ale linilor de cale ferată, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe intervalele de stații unde situația o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. Menționăm faptul că aceaste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară, aplicate în astfel de situații speciale.
De asemenea, CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze din timp pasagerii despre condițiile speciale de trafic, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare.
♦ Măsuri speciale aplicate de CFR SA pentru circulația trenurilor în perioadele caniculare:
◘ revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenționare de temperaturi ridicate;
◘ însoțirea trenurilor cu personal de specialitate;
◘ măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei;
◘ reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală pe anumite intervale de stații;
◘ avizarea permanentă a operatorilor de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) și transmiterea operativă a intervalelor de stații unde trebuie să reducă viteza de circulație.
♦ Recomandări pentru călători și pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate, din cauza unor afecțiuni medicale:
◘ înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR sau la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet;
◘ să aibă o sticlă cu apă;
◘ să aibă medicația necesară în caz de nevoie;
◘ dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor să anunțe imediat personalul de tren.
♦ Căi de informare:
◘ site-ul administratorului de infrastructură feroviară www.cfr.ro – domeniul Trenul meu sau accesând direct link-ul http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren;
◘ site-urile operatorilor de transport feroviar de călători sau paginile de facebook;
◘ 021/9521 – infoormații trenuri CFR Călători.