Corpul de Control al ministrului Transporturilor a finalizat verificările la Metrorex, iar veștile proaste pentru sindicaliștii lui Ion Rădoi curg gârlă.
„Nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul”, a anunțat, joi, ministrul Cătălin Drulă.
Corpul de control a descoperit numeroase nereguli, între care aplicarea „abuzivă” a sporului „de metrou” prevăzut în contractul colectiv de muncă, în cuantum de 20-40%, pentru toți angajații Metrorex, nu doar la cei care „lucrează în condiții deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase”.
„Voi sesiza Curtea de Conturi, pentru a determina valoarea prejudiciului și persoanele responsabile”, a amenințat Drulă.
Iată precizările, într-o postare pe Facebook:
„Corpul de control a finalizat Raportul Metrorex
Am semnat documentul astăzi, iar la începutul săptămânii viitoare veți putea găsi sinteza lui pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Lista de probleme, deficiențe și abuzuri descoperită este lungă:
– Negocierea dintre conducerea Metrorex și sindicat privind creșterea salariilor cu 18% putea să nu aibă loc anul trecut și nu eram în situația de acum. Legea 55/2020 spune limpede: contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă;
– Cu toate acestea, consiliul de administrație de atunci a dat mandat nelimitat de negociere unei comisii de 15 oameni din care 10 erau membri de sindicat. Raportul notează că aceștia nu aveau cum să reprezinte obiectiv interesele companiei;
– În negociere nu au fost utilizate datele economice la zi ale companiei, ceea ce a permis manipularea de cifre în așa fel încât creșterea de salarii să încapă scriptic în bugetul de venituri și cheltuieli;
– Iar prevederile legale au mai fost încălcate pentru că orice creștere de salarii trebuie să aibă sursă de bani stabilită și pentru anul viitor. La Metrorex au găsit o portiță pentru 2020 și și-au spus că, în 2021, vine statul să acopere diferența;
– Acest lucru nu se va întâmpla. Legea Bugetului de Stat spune clar că o companie de stat, care a încheiat anul 2020 cu pierderi și/sau plăți restante, nu poate acoperi în 2021 creșteri salariale de anul trecut;
– Dacă Metrorex nu va prezenta un buget pentru anul acesta cu cheltuielile salariale la nivelul bugetului aprobat în 2020, atunci acesta nu va fi avizat;
– Raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul.
– Apoi, există un ordin de ministru din 2014, care face obligatorie participarea sindicatului la ședințele consiliului de administrație, în contradicție cu Legea Dialogului Social. Voi anula acel ordin, cât de repede;
– Sporul „de metrou” prevăzut în contractul colectiv de muncă, în cuantum de 20-40%, este aplicat abuziv, conform Corpului de Control, pentru că de el beneficiază toți angajații, nu doar cei care „lucrează în condiții deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase”. Voi sesiza Curtea de Conturi pentru a determina valoarea prejudiciului și persoanele responsabile;
– Contractul cu firma sindicatului SINDOMET SERVCOM SRL, care prevede decontarea a 99% din valoarea zilelor de recuperare a capacității de muncă pentru angajați în centrele de cazare ale sindicatului, a fost încheiat „cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile sectoriale”, conform raportului. În loc să facă licitație publică, a fost atribuit direct de Metrorex acestei firme. Între 2018 și 2020, Metrorex a finanțat sindicatul condus de Ion Rădoi cu 10,4 milioane lei în acest contract;
– Contractul pentru valorificarea spațiilor comerciale de la metrou este o gaură neagră în veniturile Metrorex. Deși este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spații și le subînchiriază către terți, deși statutul Metrorex interzice subînchirierea lor;
– Acest contract face obiectul unui proces, iar managementul are misiune să urgenteze procedurile cu toate mijloacele legale pentru ca firma sindicatului să dispară din spațiile comerciale;
– Mai mult, toate spațiile comerciale construite după 2010 nu au aviz ISU. Unele îngreunează accesul la hidranți, altele aglomerează căi de evacuare în caz de urgență. Nici măcar nu e prima dată când se constată aceste deficiențe, dar ele nu au fost remediate;
– Contractul cu firma sindicatului pentru spațiile publicitare este, în mare măsură, într-o situație identică. A expirat în 2019, dar SINDOMET SERVCOM SRL refuză să predea toate spațiile și emite facturi liniștită pentru ele. Și de aici trebuie să dispară acțiunea de tip cartel.
Spirala lipsei de acțiune se oprește aici.
Am numit astăzi un nou consiliu de administrație profesionist la Metrorex. Toți membrii au experiență de top management și sunt complet independenți față de sindicat. Echipa are mandat clar și întreaga mea susținere pentru eficientizarea și restructurarea companiei.
Guvernul PNL – USRPLUS – UDMR are printre prioritățile sale reforma aparatului statal și nu ne vom abate de la acest drum”.