Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Dublarea amenzilor pentru șoferii care circulă fără rovinietă a trecut de Senat

Proiectul de lege privind dublarea cuantumului amenzilor aplicate șoferilor care circulă fără rovinietă, a fost adoptat de Senat, marți, cu 92 de voturi „pentru” și 15 împotrivă, și va fi transmis Camerei Deputaților pentru votul final.

Inițiativa legislativă modifică anexa nr. 2 a Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri naționale din România.

Amenzile pentru vehiculele de transport marfă cu masă totală (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone vor fi cuprinse între 950 lei şi 1.900 lei, cele cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone între 3.100 şi 6.200 de lei.

În cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone, amenda prevăzută este între 5.500 şi 11.000 lei, iar pentru cele cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone cu maximum trei axe (inclusiv) – între 7.100 şi 14.200 lei.

Dacă MTMA este mai mare sau egală cu 12 tone cu maximum patru axe (inclusiv), amenda va fi de 11.900 – 23.800 lei.

În cazul vehiculelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – amenzile vor fi cuprinse între 3.100 şi 6.200 lei, iar la cele cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) cuantumul sancţiunilor contravenţionale porneşte de la 5.500 lei şi ajunge la 11.000 lei.

Pentru autoturisme, amenzile vor fi cuprinse între 275 şi 550 de lei pentru lipsa rovinietei.

Între timp, a intrat în vigoare Ordinul MTI nr. 365/2022, care prevede notificarea prin e-mail a posesorilor de autovehicule, înainte de expirarea valabilității rovinietei, pentru a evita sancțiunile în caz că aceștia uită să își achiziționeze alta nouă. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv