Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu și-a anulat toate ieșirile publice, după ce a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Iohannis a avizat începerea urmăririi penale a lui Petre Roman și Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Lia Bugnar vrea să doneze piele pentru răniţii din Club Colectiv

Tragedia din Club Colectiv, din urmă cu aproximativ o săptămână, a trezit senzaţii nebănuite în sufletele celor mai mulţi dintre români.

lia-bugnar-615729l-poza
sursa foto cinemagia.ro

32 de persoane şi-au pierdut viaţa, aproape 200 au fost rănite, iar mulţi dintre pacienţi au nevoie inclusiv de transplant de piele.

Una dintre persoanele care se gândesc serios să doneze piele este actriţa şi scenarista Lia Bugnar. Aceasta a precizat, printr-un mesaj postat pe un celebru site de socializare, că “decoraţiile acordate de Iohannis, post mortem, sunt cam apă de ploaie. Pentru oamenii ăştia care se zbat între viaţă şi moarte, nişte decoraţii ar putea fi purtate pe mâinile şi picioarele noastre. De ce n-ar fi mai cool să avem ca tatuaje o cicatrice, două sau trei obţinute după donare de piele. Eu o să fac asta şi o să pun poza pe Facebook”.

Lia Bugnar susţine că “cică după donarea de piele rămân semne. Cred că suntem un popor care am avea nevoie de nişte semne”.

Actriţa a adăugat că “o să fac asta şi chiar sper să doară. Pentru că simt nevoia să mă pedepsesc pentru faptul că a fost nevoie să moară oamenii ăia, ca să mă mobilizez să ies din casă să-mi strig nemulţumirea. Dacă fiecare dintre noi am merge să dăm câte o fâşie de 8 centimetri de piele pentru oamenii arşi din spitale, durerea noastră n-ar echivala nici cât o picătură faţă de un ocean, cu durerea pe care au simţit-o tinerii care n-au mai ieşit din clubul ăla, sau Ady Rugină, sau Theo, fotografa care are jumătate din suprafaţa corpului arsă şi nu se ştie ce va fi cu ea, sau mama oricărui copil mort în noaptea aia sau în cele ce au urmat. Desfid pe toată lume să lansăm moda cicatricilor de respect pentru cei care au murit şi din cauza noastră”.

Lia Bugnar (46 de ani) este scenaristă, regizoare, actriţă şi scriitoare. Are numeroase colaborări cu Marius Manole sau Maria Buză, iar creaţiile ei au fost puse în scenă la cele mai multe teatre din Bucureşti precum Nottara, Metropolis sau Teatrul Naţional.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv