Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Încă o ordonanță din cele 25 adoptate de Guvernul Orban înaintea moțiunii de cenzură

OUG 13/2020 privind circulația trotinetelor, publicată în Monitorul Oficial

La o săptămână de la adoptare, Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 13/2002 privind circulația trotinetelor electrice a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial.

Este vorba despre modificarea și completarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Trotinetiștii trebuie să aibă cel puțin 14 ani pentru a conduce astfel de mijloace de transport, care, la fel ca în cazul bicicletelor și mopedelor, trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare, dispozitive reflectorizant-fluorescente.

Cască pentru cei cu vârste între 14 – 16 ani

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat, la finalul ședinței de Guvern, că este obligatorie casca de protecţie pentru cei care folosesc trotineta şi au sub 16 ani – adică între 14 şi 16 ani.

„Este interzis transportul pasagerilor pe aceste mijloace de transport şi, totodată, ca zone de folosinţă sunt pistele care au destinaţia de piste de biciclete sau pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km la oră. Trotinetele electrice nu pot depăşi viteza de 25 de km/h şi, evident, această ordonanţă completează definiţia trotinetei, pentru a fi foarte clar, atunci când se foloseşte, în ce parametri ai actului normativ se încadrează cel care foloseşte trotineta”, a explicat ministrul Afacerilor Interne. 

Potrivit ordonanței, trotineta electrică este definită ca „vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric”. 

Interzis pe trotuar

Circulația pe trotuare este interzisă trotinetelor electrice, așa cum sunt ele definite în lege. Astfel, potrivit actului normativ: „sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcție specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna, cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role fără mijloace de autopropulsie, precum și cele care conduc vehicule a căror viteză maximă prin construcție nu depășește 6 km/h și sunt echipate cu un motor electric”.

Pe pista de biciclete sau pe drumurile cu maxim 50 km/h

Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h, mai prevede ordonanța.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv