Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: PNL și UDMR își împart ministerele, după eliminarea din cărți a USR / Premierul desemnat Ciucă a obținut susținerea PSD pentru un guvern minoritar / ACTUALITATE: Toți elevii intră în vacanță două săptămâni / Masca, obligatorie peste tot / Certificat verde obligatoriu la serviciu / Carantină de noapte pentru nevaccinați / 

Breaking News:

Podul de la Cernavodă va fi reabilitat fără restricții auto în sezonul estival

Podul de la Cernavodă va fi reabilitat fără impunerea unor restricții de circulație pe drumul spre litoral, în perioada sezonului estival. Contractul a fost semnat, vineri, în prezența ministrului Cătălin Drulă, de reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cu cei ai companiei MARISTAR COM.

Lucrările de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2 București-Constanța, la km 157+600 vor costa peste 66,8 milioane de lei, fără TVA. Finanțarea acestri investiții, programată să fie executată în 24 de luni, cu de garanție de 60 de luni, este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

„Prin semnarea acestui contract îmi doresc ca în cel mai scurt timp să nu ne mai confruntăm, când mergem spre litoral, cu problemele de pe partea carosabilă a Podului de la Cernavodă. I-am cerut antreprenorului să își facă treaba eficient, deoarece CNAIR va verifica în permanență calitatea lucrărilor. Nu ne permitem să mai fie făcute lucrări de mântuială, iar, după prima ploaie sau ninsoare, să ne trezim cu gropi în carosabil. Totodată, i-am cerut antreprenorului să aibă în vedere ca, în perioada sezonului estival, să facă doar lucrări la partea de infrastructură, astfel încât să evităm impunerea de restricții de circulație și îngreunarea traficului”, a precizat ministrul Cătălin Drulă.

În cadrul contractului de reabilitare a părții rutiere vor fi realizate o serie de lucrări, printre care: înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuirea sistemului rutier, înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces.

În timpul sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricții de circulație.

4 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv