Ninsorile care au început în noaptea de miercuri spre joi, aduse de valul de aer polar care a intrat în țara noastră pentru circa două zile, au scos drumarii la deszăpezire.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis că circulația este deschisă pe toată rețeaua de drumuri aflată în administrarea sa (drumuri naționale și autostrăzi).
CNAIR le recomandă șoferilor să nu plece la drum dacă nu au autovehiculele pregătite și echipate corespunzător pentru iarnă.
„Echipele de deszăpezire ale CNAIR acționează permanent pentru a menține deschiseă circulația pe rețeaua rutieră națională, în condiții de siguranță, preîntâmpinând eventualele blocaje cauzate de vremea nefavorabilă. Începând din 20 noiembrie și continuând până în prezent, se acționează cu lamă și material antiderapant pe toate sectoarele de drum din administrare unde se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță”, transmit rpreezentanții CNAIR.
ANM a emis pentru joi și vineri mai multe alerte meteo, inclusiv de Cod Roșu de ninsori și viscol.