Programul „Rabla” auto din acest an are un buget de 1,43 miliarde lei, iar cuantumul valorii ecotichetelor este următorul: 10.000 de lei pentru un autovehicul cu propulsie termică, 12.000 de lei pentru cele cu propulsie hibridă, 15.000 pentru plug-in hybrid și 37.000 de lei (7.500 de euro) pentru un autovehicul sută la sută electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
„Anul 2025 marchează o nouă etapă de ambiție și responsabilitate: ecotichetul pentru mașinile electrice a fost majorat cu aproximativ 50%, au fost majorate valorile ecotichetelelor pentru toate vehiculele noi, iar cele pentru motoarele diesel au fost eliminate. Aceste decizii nu sunt întâmplătoare – ele reflectă o adaptare clară la cerințele pieței și o consultare activă cu producătorii auto din România”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
Totodată, va fi lansată o aplicație dedicată Programului Rabla – un instrument care va simplifica accesul beneficiarilor, va crește transparența și va reduce considerabil timpul de procesare al dosarelor. Aplicația va fi disponibilă etapizat: în prima fază pentru persoanele fizice, urmate de persoanele juridice, iar în ultima etapă vor putea aplica și reprezentanții UAT-urilor și ai instituțiilor publice interesați de reînnoirea flotei auto.
Prin această nouă platformă digitală și reorganizarea proceselor administrative, reprezentanții AFM estimează „o eficientizare a activității și o transparentizare completă a procesului de acordare a ecotichetelor”.
Ghidul Programului „Rabla” auto 2025 a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial.
De-a lungul anilor, peste 1 milion de autovehicule vechi au fost scoase din circulație și s-au achiziționat peste 700.000 de mașini noi, multe electrice sau hibride. Doar în 2023, investițiile prin „Rabla” Plus au depășit 2,5 miliarde de lei, contribuind la achiziția a peste 7.200 de autovehicule nepoluante.