Conducerea RATB a decis să trimită acasă angajații care deservesc centrele de reîncărcare a cardurilor.

S-a luat această decizie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, vineri și sâmbătă Capitala fiind sub avertizare meteo COD PORTOCALIU, respectiv COD ROȘU de caniculă.
Măsura de a-i trimite pe acești angajați acasă este una temporară. centrele respective fiind închise vineri între orele 11.30 și 16.00 și sâmbătă începând cu ora 12.00 (Bucureștiul va fi sub COD ROȘU de caniculă între orele 10.00 și 21.00).
Centrele de reîncărcare a cardurilor își vor relua programul de lucru începând de duminică, zi în care se va lucra după programul clasic de funcționare.
Din acest motiv, cei de la RATB anunță că pasagerii nu vor fi amendați vineri și sâmbătă în cazul în care circulă fără titlu de călătorie valabil. Activitatea de control se va axa doar pe prevenirea și informarea călătorilor.