Circulația rutieră se redeschide, marți, în Piața Unirii din București, între Splaiul Independenței și B-dul Corneliu Coposu, după ce s-a finalizat doar o fază din șantierul deschis anul trecut la Planșeul Unirii.
Lucrările pe acest tronson au fost finalizate în avans, a informat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță: „Mai devreme decât estimam inițial. (…) Au fost refăcute trotuarele, la fel și partea carosabilă, sunt gata și marcajele rutiere.
Șantierul se va încheia anul viitor, a precizat edilul, într-o conferință de presă: „În prezent, lucrările avansează simultan pe toate cele patru etape ale proiectului. Vechiul planșeu a fost deja demolat în totalitate. Peste 75% din grinzile de coronament și radierul noii construcții sunt deja realizați. Au fost finalizate 15 din cele 19 tronsoane ale noului planșeu”.
În prezent, constructorul lucrează la etapa a patra, în zona restaurantului Horoscop. „Constructorul, care a fost foarte serios până în momentul de față, spune că etapa a patra va fi gata până la începutul noului an școlar, astfel încât în septembrie să ridicăm ultimele restricții de circulație pe care le-am impus la începutul verii. Mai mult, până la finalul anului, planul e ca întreaga placă de beton să fie finalizată, iar la începutul anului viitor, să refacem parcul așa cum era înainte, cu alei și cu spații verzi”, a mai spus Băluță.
Viitoarea linie de tramvai va veni dinspre Sfânta Vineri și va traversa Piața Unirii, pentru a se uni cu cea care se oprește în zona Mitropoliei.
Daniel Băluță a mai spus că lucrările de reabilitare a Pasajului Unirii vor începe în primăvara lui 2028.








