Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Trafic restricţionat pe Autostrada Bucureşti – Piteşti

Cei care au drum pe Autostrada Bucureşti – Piteşti ar trebui să ştie că luni circulaţia este restricţionată între orele 09.00 şi 14.00.

sursa foto observator.tv
sursa foto observator.tv

Circulaţia este restricţionată pe banda a doua a sensului de mers către Bucureşti, mai ales în zona kilometrului 119+200 de metri.

În zonă se execută lucrări de înlocuire a glisierelor din zona mediană.

Poliţiştii recomandă şoferilor care au drum prin zonă să reducă viteza, să mărească distanţa în mers, între autovehicule, şi să se asigure la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulaţie.

Nu este, însă, singura zonă cu probleme. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (ceaţă densă) se circulă cu dificultate şi pe tronsoanele Deva – Nădlac sau Sibiu – Deva.

Vizibilitatea este de sub 100 de metri şi, pe alocuri, sub 50 de metri, astfel că şoferilor li se recomandă să adapteze viteza la condiţiile de trafic, să mărească distanţa în mers şi să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv