Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Transportatorii de persoane, „arși” cu aproape 18.500 de amenzi

Poliţiştii rutieri și inspectorii ISCTR au aplicat 18.473 amenzi, în perioada 2 – 22 noiembrie, în cadrul unei acţiuni de verificare a transportului de persoane.

Totodată, au fost reținute 709 permise de conducere și 376 de certificate de înmatriculare și a fost dispusă imobilizarea a 111 de vehicule găsite în neregulă.

„Polițiștii rutieri desfășoară, la nivel național, sub coordonarea Direcției Rutiere, împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane, precizează IGPR, într-un comunicat transmis miercuri.

Au fost verificate 34.709 autovehicule și au fost aplicate 18.473 de sancțiuni contravenționale.

Cele mai multe sancțiuni contravenționale, 6.983, au fost aplicate la Legea nr. 55/2020, pentru nerespectarea prevederilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Șoferilor care nu au respectat perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, le-au fost aplicate, în total, 455 de sancțiuni contravenționale, la OG 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

Celor care au pus în pericol siguranța traficului rutier, le-au fost aplicate 75 de amenzi pentru conducerea sub influența alcoolului a vehiculelor și 317 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare sau semnalizare.

De asemenea, 196 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcări ale Hotărârii Guvernului nr. 69/2012.

Exemple:

1. La data de 3 noiembrie 2020, un bărbat, în timp ce se afla în trafic, la volanul unui microbuz, în municipiul București, a fost oprit de polițiști, iar, în urma controlului autovehiculului, a fost constatat faptul că vehiculul prezintă deficiențe la sistemul de iluminare (dispersoarele farurilor deteriorate și sparte).

Microbuzul avea montate și anvelope care nu mai respectau caracteristicile tehnice (anvelopele axa spate cu profilele diferite).

Totodată, conducătorul auto nu respecta obligativitatea de a purta masca de protecție corespunzător.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, cu amendă de 790 de lei și a fost dispusă măsura tehnico-administrativă de reținere a certificatului de înmatriculare.   

2. La data de 5 noiembrie 2020, un bărbat, care se afla în trafic în județul Bacău, transporta, contra cost, patru persoane, fără a deţine documentele necesare pentru a efectua transport public de persoane.

În cauză, a fost aplicată o amendă de 1.000 de lei și a fost dispusă măsura tehnico-administrativă de reținere a certificatului de înmatriculare și de retragere a placuţelor cu numărul de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a vehiculului, pentru 6 luni.

225 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv