Persoanele fizice, persoanele juridice şi instituţiile publice se pot înscrie, începând de vineri, la ultima sesiune din acest an a programelor „Rabla” şi „Rabla Plus”.
Noua sesiune se va derula în perioada 30 septembrie-25 noiembrie, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizaţi, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanţare prin accesarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Bugetele în cazul „Rabla Clasic” sunt de circa 140 de milioane de lei pentru persoanele fizice, de 173,3 milioane de lei pentru persoanele juridice și de 15 milioane de lei pentru instituţii publice.
În cazul „Rabla Plus”, bugetele sunt de 115,5 milioane de lei pentru persoanele fizice, de 202,3 milioane de lei pentru persoanele juridice şi de 15 milioane de lei pentru instituţiile publice.
Pe site-ul AFM sunt disponibile și listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu instituţia.