Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

UPDATE! A intrat în vigoare reglementarea transportului alternativ prin UBER, Bolt, Clevel, Yango

UPDATE: ARR a emis până în prezent 1.908 autorizații, 11.077 copii conforme, 33.299 ecusoane și 20.023 certificatele de atestare a pregătirii profesionale a șoferilor pentru activitatea de ridesharing- majoritatea pentru București și Ilfov.

Începând cu 1 februarie 2020, intră în vigoare reglementarea din OUG 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, desfășurate deja de Uber, Bolt, Clevel, Yango, regulă care prevede că astfel de transport poate fi realizat numai prin intermediul unei platforme digitale avizate tehnic de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Autoturismele carfe desfășoară transport alternativ trebuie să dețină autorizație, iar șoferul – un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transport de persoane în regim de închiriere. Dpcumentul este  eliberat de Autoritatea Rutieră Română (ARR).

Până la această dată, persoanele fizice și juridice care derulează operațiuni ce intră sub incidența acestei ordonanțe au beneficiat de o perioadă de tranziție, pentru punerea în acord cu noile prevederi legale.

Reguli pentru autoturisme

Astfel, autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să aibă maximum 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto;

b) să aibă inspecția tehnică periodică (ITP) realizată la fiecare 6 luni;

c) la momentul cursei trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației;

d) să dețină copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ.

Autoturismele care efectuează transport alternativ nu beneficiază de facilitățile de trafic aferente serviciilor publice de transport local. Pasagerii sunt preluați și coboară în locurile unde este permisă oprirea autovehiculelor.

În trafic, pe durata efectuării curselor de transport alternativ, autoturismele înregistrate pe platforma digitală vor avea afișat la vedere, în partea din față și din spate a autoturismului, un ecuson pentru transport alternativ cu dimensiunea de 10 cm x 10 cm, ce va conține următoarele elemente:

a) numărul de înmatriculare al autoturismului;

b) denumirea platformei digitale pe care este înregistrat autoturismul;

c) elemente de siguranță care să ateste autenticitatea ecusonului.

Reguli pentru conducătorul auto

Conducătorul auto care efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

a) să aibă vârsta de cel puțin 21 de ani;

b) să dețină un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.;

c) să dețină permis de conducere categoria B cu o vechime de cel puțin 2 ani;

d) din certificatul de cazier judiciar al persoanei trebuie să rezulte că aceasta nu a fost condamnată pentru infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, infracțiuni privind traficul și consumul de droguri, infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale, traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale sau infracțiuni contra patrimoniului;

e) să dețină avizul medical și avizul psihologic prin care este declarat apt pentru desfășurarea activității de transport persoane;

f) să nu aibă suspendată exercitarea dreptului de a conduce în ultimul an pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive sau să nu fi fost implicat în accidente rutiere soldate, din culpa sa, cu decesul sau vătămarea gravă a uneia sau mai multor persoane.

Atunci când își desfășoară activitatea, conducătorul auto trebuie să dețină la bordul autoturismului și să prezinte organului de control rutier, pe lângă documentele prevăzute de legislația rutieră, și următoarele documente:

a) asigurarea de răspundere civilă auto;

b) asigurarea pentru persoane și bunurile acestora;

c) ecusonul de transport alternativ;

d) copia conformă a autorizației pentru transport alternativ.

Obligații

Conducătorii auto care efectuează transport alternativ au următoarele obligații:

a) să aibă ținută corespunzătoare, un comportament civilizat și preventiv în relația cu clientul;

b) să nu refuze efectuarea cursei în condițiile inițial agreate;

c) să nu solicite plata de către pasager a unei alte sume de bani în schimbul activității de transport efectuate;

d) să transporte bagajele clienților, în cazul transportului de persoane, în limitele spațiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;

e) să se supună controlului autorităților cu atribuții în domeniu și să prezinte la control, în timpul activității, documentele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de legislația în vigoare;

f) să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului;

g) să informeze în termen de 24 de ore operatorul de transport alternativ cu privire la modificarea oricăror informații referitoare la persoana sa, comunicate acestuia în scopul admiterii sale pe platforma digitală;

h) să efectueze cursa doar cu un autoturism înscris pe platforma digitală.

Controale de la MCSI, ISCTR, ANAF, Poliția Rutieră, ANPC și ITM

Controlul respectării noilor prevederi legale este asigurat de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Poliția Rutieră, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), inspectoratele teritoriale de muncă (ITM), potrivit actelor normative care reglementează domeniul de competență al acestor instituții.

Amenzi de la 1.000 la 5.000 de lei

Constituie contravenție, dacă potrivit legii penale fapta nu constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, următoarele fapte ale conducătorului auto:

a) efectuarea unei curse fără deținerea unui certificat de atestare profesională;

b) efectuarea unei curse fără respectarea prevederilor articolului 13, alineatul 4 (operatorul de transport alternativ are dreptul să efectueze transport alternativ cu autoturismul pentru care s-a emis copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ: a) permanent, în interiorul localității unde își are sediul sau domiciliul sau în regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz; b) ocazional, cu plecare din localitatea unde își are sediul sau domiciliul ori din regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz, spre alte localități);

c) lipsa de la bordul autoturismului, în timpul efectuării transportului alternativ, a ecusoanelor pentru transportul alternativ;

d) lipsa de la bordul autoturismului, în timpul efectuării transportului alternativ, a asigurării de răspundere civilă auto, asigurării pentru persoane și bunurile acestora, ecusonului de transport alternativ și copiei conforme a autorizației pentru transport alternativ (aceste documente trebuie avute în plus față de cele prevăzute de legislația rutieră);

e) solicitarea către pasager a plății unei alte sume de bani în schimbul activității de transport efectuate;

f) neinformarea în termen de 24 de ore a operatorului de transport alternativ cu privire la modificarea oricăror informații referitoare la persoana sa, comunicate acestuia în scopul admiterii sale pe platforma digitală;

g)  efectuarea cursei cu un autoturism neînscris pe platforma digitală;

h) efectuarea transportului alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului

În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la articolul 34, literele b) și f), odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale se suspendă dreptul de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni.

Articolul 34, litera b: efectuarea unei curse fără respectarea prevederilor art. 13, alin. (4) (operatorul de transport alternativ are dreptul să efectueze transport alternativ cu autoturismul pentru care s-a emis copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ: a) permanent, în interiorul localității unde își are sediul sau domiciliul sau în regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz; b) ocazional, cu plecare din localitatea unde își are sediul sau domiciliul sau din regiunea de dezvoltare București-Ilfov, după caz, spre alte localități).

Articolul 34, litera f: efectuarea transportului alternativ prin intermediul unei platforme digitale neavizate tehnic de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv