UPDATE: Poliţiştii au aplicat, în două zile, 19.817 de amenzi în valoare de peste 6,6 milioane de lei.
„16.162 de sancţiuni contravenţionale sunt prevăzute de OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 5.537 au fost aplicate pentru viteză, 496 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 423 pentru nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată şi 149 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 6.671.461 de lei”, se precizează IGPR.
Pe perioada acţiunilor, spun oamenii legii, au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 1.438 de permise de conducere, dintre care 539 pentru depăşirea vitezei cu mai mult de 50 km/h, 169 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, 73 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, 107 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, precum şi alte 550 de permise de conducere reţinute pentru alte abateri.
De asemenea, poliţiştii au retras 643 de certificate de înmatriculare.
Poliţia Română a declanşat, miercuri dimineaţa, la ora 7,00, o acţiune de amploare, în sistem integrat, pentru depistarea vitezomanilor, a celor care încalcă regulile privind depăşirea sau conduc sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanțelor interzise.
Pentru început, timp de două ore, șoferii au fost verificaţi alcoolscopic sau dacă au consumat substanţe psihoactive, le-au fost verificate documentele, iar împreună cu specialişti de la RAR a fost controlată starea tehnică a autovehiculelor.
Acţiunile comune, în care sunt angrenaţi poliţişti rutieri, de ordine publică şi de la transporturi, vor fi intensificate şi în intervalul orar 17,00 – 19,00, în toată ţara.
Se acţionează cu aparate radar tip pistol – TRUCAM şi aparate radar montate pe autospeciale, aparate Autovision, precum şi aparatele DrugTest şi alcooltest, precizează sursa citată.
IGPR precizează că astfel de activităţi se vor derula şi în cursul zilei de joi.