Wizz Air va relua din 28 mai zborurile de la București Otopeni către Tel Aviv și va opera în zilele de luni, miercuri, joi, vineri și duminică. Din 22 septembrie, operatorul va avea două zboruri zilnice spre Israel, informează miercuri compania.
Biletele încep de la 359 lei și sunt deja disponibile pe wizzair.com și prin intermediul aplicației mobile WIZZ.
„Suntem bucuroși să reluăm operațiunile către Tel Aviv și să reconectăm Israelul cu Europa Centrală și de Est și nu numai. Știm că mulți clienți au așteptat cu nerăbdare revenirea acestor rute și ne bucurăm să putem oferi din nou opțiunile de călătorie accesibile și convenabile pentru care Wizz Air este cunoscută”, a declarat Anastasia Novak, Corporate & Sustainability Communications manager la Wizz Air, citată în comunicat.
Compania aeriana low-cost, listată la Bursa de Valori din Londra, operează o flotă de 264 de aeronave Airbus A320 și A321. În 2025 a transportat 68,6 milioane de pasageri.








