Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Tribunalul Vaslui l-a plasat în arest la domiciliu pe fostul lider PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu pânăla 15 grade / 

Breaking News:

Olaf Scholz: Trebuie să fim pregătiţi pentru o escaladare a războiului în Ucraina

„Având în vedere evoluţia războiului şi eşecurile vizibile ale Rusiei în creştere, trebuie să fim pregătiţi pentru o escaladare, care ar putea include distrugerea infrastructurii”, a declarat, marţi, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, la o conferinţă la Berlin, găzduită de ziarul Sueddeutsche Zeitung.

El a adăugat că recenta sa călătorie în China a meritat chiar și pentru singurul fapt că a evidenţiat poziţia comună a celor două ţări împotriva utilizării armelor nucleare.

În cursul vizitei în Chin, Olaf Scholz şi preşedintele chinez Xi Jinping au condamnat ameninţările cu utilizarea armelor atomice în Ucraina.

Scholz a spus că fondul de apărare de 100 de miliarde de euro, anunţat în urma invaziei Rusiei în Ucraina, a fost rezultatul unei lecţii învăţate pentru constituirea stocurilor de apărare ale armatei germane.

În acelaşi timp, cancelarul a afirmat că Germania nu va face „pentru a doua oară greşeala” de a intra într-o dependenţă energetică precum cea creată în ultimii ani cu Rusia în domeniul aprovizionării cu gaze naturale, potrivit EFE.

„Cu Rusia am văzut ce înseamnă să devii dependent de o resursă strategică precum gazul. Ceea ce am înţeles eu după multe discuţii cu reprezentanţi ai economiei germane este că o astfel de eroare nu ni se va mai întâmpla o a doua oară”, a spus Scholz.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie, Germania a început să-şi reducă în mod drastic dependenţa energetică faţă de Rusia.

După ce anterior 55% din totalul importurilor germane de gaz proveneau din Rusia, acestea au scăzut la 9% în luna august, iar în prezent Germania nu mai primeşte deloc gaze ruseşti, potrivit Agenţiei Federale pentru Reţele (BNA).

Livrările de gaze din Rusia au fost înlocuite de livrări provenite în principal din Norvegia, Ţările de Jos şi Belgia, notează EFE.

Gazoductul Nord Stream 1, prin care Germania primea gaz din Rusia, a devenit inutilizabil după ce a fost avariat de explozii subacvatice în septembrie. Exploziile au avariat şi gazoductul Nord Stream 2 recent construit, dar care nu a fost folosit niciodată. Rusia s-a declarat dispusă să livreze gaz printr-o linie a gazoductului Nord Stream 2 care nu a fost afectată de explozii, dar guvernul german a respins această propunere.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv