Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

JUSTIȚIE: Patru șefi ai Jandarmeriei și un secretar de stat în MAI, suspecți în dosarul violențelor de la Mitingul Diasporei (surse) / POLITICĂ: Zi decisivă pentru viitorul politic al lui Dragnea / Jumătate dintre baronii PSD vor să-l mazilească

 

Breaking News:
 

28 de ani de la sângeroasa Mineriadă, iar vinovații sunt în continuare liberi

Miercuri se împlinesc 28 de ani de la sângeroasa Mineriadă din 13 – 14 iunie 1990, când fostul președinte Ion Iliescu și prim-ministrul de atunci Petre Roman au adus peste 10.000 de mineri în București pentru a înăbuşi revolta din Piața Universității, ambii fiind puși sub acuzare abia de 3 ani pentru crime împotriva umanităţii.

sursă foto: libertatea.ro

Dosarul Mineriada a fost redeschis de Parchetul Militar  în februarie 2015 obligat de CEDO în urma demersurilor Asociaţiei 21 Decembrie, grație președintelui asociației, Doru Mărieș.

Inculpații au fost trimiși în judecată în 13 iunie 2017, iar dosarul are 413 volume.

Parchetul Militar îi judecă pe: Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei: amiral (rez.) Emil “Cico” Dumitrescu, la data faptelor membru al CPUN şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazimir Ionescu, vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere “Valea Jiului”; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Plăieş Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Petre Peter, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele aparţinând Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB. 

Procurorii militari susţin că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment. 

În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a 1.388 de persoane, arestarea a 1.250 de persoane.

Doru Mărieș, liderul Asociației 21 Decembrie, a solicitat punerea sechestrului asigurător pe averile lui Iliescu, Roman și Virgil Măgureanu – fostul director al SRI -, însă judecătorii ÎCCJ au respins definitiv cererea, în 18 mai anul acesta.