Autor: Cristi Ionita

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție anunță că au ajuns la un acord de recunoaștere a faptei cu Maria Camelia Chițul, director executiv al Casei Județene de Pensii Suceava. Acuzată de comiterea infracțiunilor de trafic de influență și instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, Maria Camelia Chițul și-a recunoscut faptele. Dacă magistrații de la Tribunalul Suceava aprobă acordul de recunoaștere a vinovăției, Maria Camelia Chițul va fi condamnată la un an și 9 luni de închisoare cu suspendare. În plus, Maria Camelia Chițul se va afla sub o perioadă de supraveghere de doi ani, trebuie să restituie 4.000…

Read More

Profesorul Leon Dănăilă a fost imaginea pe care s-a bazat Partidul Național Liberal la alegerile parlamentare din decembrie. Acum, însă, Leon Dănăilă pare că a luat-o pe un drum greșit, conform unui interviu incendiar acordat celor de la news.ro. Renumitul neurochirurg a ținut să precizeze, printre altele, că “eu sunt pentru căsătoriile între persoane de sex opus, căsătoriile heterosexuale. Ei sunt mai de la țară și așa am învățat. Heterosexualii dau naștere la copii și pot face copii. N-am pomenit la mine la țară de homosexuali”. Ba chiar neurochirurgul susține că “homosexualii nu pot face copii. Ei pot doar să-i…

Read More

Procurorii DIICOT efectuează, vineri, 18 percheziții, dintre care 12 în Timișoara și 6 în Suceava. Misiunea anchetatorilor este de a destructura o grupare de cămătari, urmând ca 17 persoane, suspectate de cămătărie, grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani, să fie audiate. Se vorbește despre existența a cel puțin 30 de victime, dar și despre posibilitatea ca suspecții să fie prejudiciat bugetul de stat cu 3,5 milioane de euro. Conform procurorilor DIICOT, “în perioada 2010-2017, a fost constituit un grup infracţional organizat “de mari dimensiuni”, care a acţionat în municipiile Timişoara şi Suceava şi care acorda împrumuturi de…

Read More

Polițiștii de la Transporturi Maritime au verificat, joi după-amiaza, un container cu marfă sosit din China. Containerul respectiv a sosit în Portul Constanța Sud Agigea, dar pe adresa unei societăți comerciale din localitatea Braniștea, județul Ilfov. Autoritățile locale au intrat imediat la bănuieli, iar suspiciunile lor s-au adeverit. Polițiștii au descoperit în containeri 3.400 de figurine din pluș și 500 de metri liniari de linoleum peste marfa deja declarată. Marfa fără acte de proveniență a fost confiscată pentru continuarea cercetărilor. Proprietarului containerului i s-a deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de folosire de acte nereale la autoritatea vamală. Marfa confiscată…

Read More

Traian Băsescu, fostul președinte al României, nu este convins de proiectul de buget lansat de Guvernul Grindeanu pentru țara noastră și susține că este momentul să ne pregătim pentru ce este mai rău. “Creșterea cheltuielilor la ritmul pe care îl anunță guvernanții nu poate duce decât la un eșec de politici bugetare. Aruncatul de bani fără investiții sau locuri de muncă va duce la prăbușirea țării”, este anunțul clar al lui Traian Băsescu. Fostul președinte al României se așteaptă ca acest colaps să apară cel târziu în prima jumătate a lui 2018 și spune că “premierul Grindeanu face joc inteligent…

Read More

Joi seara s-au jucat meciurile din manșa a doua a optimilor de finală din Europa League. În principiu nu s-au înregistrat surprize semnificative, echipele cotate ca favorite obținând, în mare măsură, calificarea în faza sferturilor de finală. Manchester United, formația antrenată de Jose Mourinho, s-a chinuit 70 de minute pentru a desface încâlcita apărare a celor de la FK Rostov. Mata a înscris singurul gol al partidei, din pasa lui Ibrahimovic. La ruși, mijlocașul român Andrei Prepeliță a fost titular și a evoluat 79 de minute. Manchester United s-a calificat cu 2-1 la general. Extrem de încins a fost duelul…

Read More

Cristina Neagu, viitoarea echipieră a formației CSM București, a fost desemnată, oficial, cea mai bună handbalistă din lume în 2016. Neagu (28 de ani) câștigă pentru a treia oară în carieră titlul acordat de Federația Internațională, după reușitele din 2010 și 2015. Reușita din acest an este însă mai spectaculoasă dacă ne gândim că sportiva noastră nu a mai reușit nici să câștige Liga Campionilor, cu Buducnost, ca în 2015, nici să prindă vreun podium de turneu final, România încheind abia pe locul al cincilea Campionatul European din Suedia. Victoria Cristinei Neagu a fost una categorică, ea obținând 37,14% din…

Read More

Klaus Iohannis, președintele României, a primit joi, la București, vizita lui Reza Baqir, șeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru România. Cu această ocazie, Baqir i-a trasat președintelui României direcția către care trebuie să se îndrepte țara noastră în următorii ani. Printre altele, Baqir i-a transmis lui Iohannis că “actualul cadru fiscal-bugetar prezintă o serie de riscuri și vulnerabilități”, că “România are nevoie de creșterea performanțelor în absorbția fondurilor europene și îmbunătățirea semnificativă a colectării veniturilor de către ANAF”, dar și că “susținerea luptei împotriva corupției poate duce automat la creștere economică”. Nu în ultimul rând, Baqir se așteaptă ca România…

Read More

La Sofia, Curtea Supremă de Casație a Bulgariei a organizat conferința “Experiența românească. Instituții și măsuri anticorupție”, eveniment la care personaj principal a fost Laura Codruța Kovesi. Iar șefa Direcției Naționale Anticorupție i-a dat pe spate pe bulgari prin prezentare succesului înregistrat de instituția pe care o conduce. Laura Codruța Kovesi le-a transmis bulgarilor, printre altele, că “doar anul trecut, peste 800 de demnitari au primit sentințe pentru fapte de corupție. Vorbim aici de miniștri, parlamentari, magistrați și primari. Până la înființarea DNA, oamenii din aceste categorii erau ocoliți de emoțiile anchetelor, principalii vizați fiind doctorii și profesorii”. În plus,…

Read More

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunțat, joi, că se bazează pe un buget de aproximativ 1,1 miliarde de euro în acest an. De asemenea, edilul a prezentat și proiectele în care vor fi investiți banii bucureștenilor în acest an. Astfel, Primăria va aloca în jur de 95 de milioane de euro pentru spitale și servicii de sănătate, 7 milioane de euro pentru unități de învățământ, 121 de milioane de euro vor merge ca subvenții către RATB, regie care va avea la dispoziție alte 11 milioane de euro pentru investiții și 7 milioane de euro pentru achiziționarea primelor vehicule…

Read More