Autor: Gabriel Andrei

Trenurile de pasageri circulă din nou între Grădiştea și Giurgiu: 6 garnituri Regio, tip Săgeata Albastră, asigură zilnic transportul localnicilor pe această rută – și retur, 3 trenuri pe direcţia dus şi 3 trenuri pe retur. Traseul are prevăzute opt opriri iar distanța parcursă este de aproximativ 1 oră și 20 de minute. Graficul de circulație este realizat astfel încât intervalele orare să răspundă nevoii de mobilitate a localnicilor. Prezent la evenimentul de reluare a circulației feroviare între Grădiștea și Giurgiu, ce a avut loc vineri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat: “Am afirmat, luna trecută, în vizita de lucru de la Giurgiu,…

Read More

Protestul din fața Guvernului, la care au venit peste 400 de taxiuri, 90 de microbuze și mai mult de 500 de persoane – potrivit estimărilor Poliției Rutiere – s-a încheiat după numai câteva ore, deși COTAR a primit autorizație de la Primăria Capitalei să îl desfășoare atât astăzi până la ora 21.00, cât și mâine între orele 9.30 – 21.00. Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, a anunțat că Guvernul a fost de acord cu revendicările, iar în termen de 30 de zile se va rezolva problema pirateriei din transporturi. “Azi am ajuns la concluzia că, într-adevăr, cineva dezinformează Guvernul. Primul ministru nu…

Read More

Un român de peste 18 ani din trei este supraponderal, iar 15% sunt obezi, în timp ce numărul persoanelor cu o greutate normală scade dramatic după vârsta de 35 de ani, se arată un studiu recent realizat de ISRA Center. În aceste condiții, nu e deloc de mirare că românii sunt din ce în ce mai motivați (sau disperați) să scape de kilogramele în plus. În opinia psihoterapeutului Angela Nuţu, greutatea și obezitatea în exces au legătură, într-adevăr, cu mâncatul exagerat, dar această tulburare de comportament este generată de factori puternici de stres, atât cei exteriori cât…

Read More

Cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, circulația camioanelor de peste 7,5 tone este interzisă în Ungaria începând din în 29 aprilie, ora 22:00, până pe 1 Mai, ora 22:00. Astfel, șoferii de camion ai vehiculelor de marfă mai mari de 7,5 tone vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate până la încheierea perioadei de restricție a traficului. Cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim…

Read More

Meteorologii au emis, vineri, o atenționare Cod galben de vânt puternic, ninsori și strat de zăpadă pentru 16 județe din nordul, estul și centrul țării, valabilă până la ora 14:00, și o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, brumă și îngheț la sol pentru toată țara, care va expira sâmbătă dimineața. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vineri, între orele 9:00 — 14:00, vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55 — 65 kilometri/oră, precum și la munte, unde se vor depăși 70 kilometri/oră, iar zăpada va fi spulberată. În Moldova și în…

Read More

Au trecut vremurile în care mămicile stăteau acasă 2 ani cu copilul după ce nășteau: tot mai multe dintre cele cu o carieră de cel puţin 5 ani ca angajat şi o sistează în timpul sarcinii, au tendinţa de a se îndrepta către antreprenoriat, atunci când își reiau activitatea profesională. În opinia Alinei Bota, consilier de branding personal şi fondatorul companiei de training LevelUp Vision, acest lucru se întâmplă deoarece, în timpul sarcinii, mămicile devin mai creative, experimentează responsabilitatea mai mult ca oricând, citesc foarte mult, se autoeducă şi învaţă lucruri care pot usura viața altor parinți. “Întreaga experienţă a…

Read More

În perioada 20 – 23 aprilie, importatorul Auto Italia va fi prezent la Salonul Auto de la Romexpo cu modele 4×4 și sport, expuse pe o suprafață de 500 mp2. Premierele anunțate sunt Noul Jeep® Grand Cherokee Trailhawk, Jeep Renegade Night Eagle, Alfa Romeo Giulia Veloce și Fiat Tipo Hatchback. Noul Jeep® Grand Cherokee Trailhawk Gama Jeep® excelează în peisajul 4×4 prin putere, performanță, design și ținută de drum premium și continuă să își depășească constant limitele. Auto Italia aduce la SAB Spring Edition gama completă Jeep® și expune, în premieră națională la un eveniment de profil, Noul Grand Cherokee…

Read More

Trenurile circulă joi dimineață remorcate cu locomotive electrice pe firul I al Sucursalei regionale CF Braşov, între Timişu de Sus – Dârste, iar pe firul II – remorcate cu locomotive Diesel. Iată precizările CFR SA:: “Vă reamintim că ieri, 19.04.2017, pe acestă relaţie, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (averse, intensificări ale vântului) mai mulţi copaci au cazut în linia curentă, au rupt firele de contact, conducând la întreruperea circulaţiei feroviare. La ora 21,13 pe SRCF Brasov – relatia Timisu de Sus-Darste s-a redeschis circulatia trenurilor remorcate cu locomotiva electrica pe firul I, iar la ora 22,00 s-a redeschis circulaţia trenurilor remorcate…

Read More

CNAIR SA a transmis Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice documentatia de licitație pentu executia Podului peste Dunare in zona Braila. Dupa obtinerea validarii, CNAIRva publica Anuntul de Participare pentru lansarea licitatiei publice. Iată și celalalte precizări ale CNAIR: Lungimea totala a Proiectului este de 23,413 km si cuprinde doua sectiuni: drumul principal Braila – Jijila, cu o lungime 19,095 km si drumul de legatura cu DN22 Smardan – Macin, in lungime de 4,328 km. Podul suspendat peste Dunare, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1.974,30 de metri, din care 1.120 metri reprezinta deschiderea centrala. La aceasta se…

Read More

La vama Nădlac sunt cozi kilometrice de TIR-uri, marți la prânz, din cauza restricţiilor auto impuse în Ungaria, afectând și circulaţia maşinilor mici, aparținându-le românilor care muncesc în străinătate și s-au întors în țară pentru a petrece cu familia sărbătorile de Paști. Circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone a fost restricţionată pe teritoriul Ungariei în perioadele 13 aprilie ora 23.00 (ora României) – 14 aprilie ora 23.00 (ora României) şi 15 aprilie ora 23.00 (ora României) – 17 aprilie (ora României), în condiţiile în care data de 14 a fost declarată zi de sărbătoare naţională,…

Read More