Autor: Mirela Egeea

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ține batista pe țambal în scandalul morților suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, susținând în continuare că „sesizările angajaţilor au la bază o comunicare defectuoasă”. Amintim că, săptămâna trecută, o asistentă de la Secția ATI a aceastei unități medicale a sesizat că în numai 3 zile au murit 17 pacienți. Pe de altă parte, ministrul Rafila declara la acea dată că a avut o sesizare din partea directorului de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, care se referea la probleme legate de chestiuni administrative interne de la spital. Rafila a dispus ca, în perioada…

Read More

CFR Călători neagă că s-ar confrunta cu deficit de personal, respingând „afirmațiile vehiculate în spațiul media cu privire la anularea unor trenuri din lipsă de personal feroviar de specialitate sau material rulant”. Precizările transmise redacției: „Pentru o corectă informare, CFR Călători aduce la cunoștința opiniei publice următoarele: Despre personal CFR Călători nu se confruntă cu deficit de personal așa cum s-a vehiculat în mod total greșit în spațiul media. Cu atât mai puțin nu există nici deficit de mecanici de locomotivă. Nu există nici surplus de personal, acesta fiind în concordanță cu activitățile desfășurate. În ultimii 2 ani a fost efectuat,…

Read More

Teatrul Național I.L. Caragiale din București a pregătit un program special pentru vacanța de 1 și 2 mai 2024 de anul acesta, cu nu mai puțin de opt spectacole diverse, pentru toate gusturile, dedicate celor care nu pleacă din oraș în această perioadă. Precizările TNB. Fie că sunt iubitori de comedii, drame sau spectacole de muzică, dans şi pantomimă, ori cu un strop de romantism, spectatorii vor avea ocazia de a alege dintre cele mai cunoscute spectacole din repertoriul Naționalului. Printre producțiile care vor fi prezentate pe scenele TNB se numără titluri de succes și spectacole premiate. Dineu cu proști,…

Read More

La Sala Mică a Teatrului Metropolis, va avea loc vineri, 26 aprilie, începând cu ora 19:30, premiera oficială a spectacolului IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi, regia Mara Oprea. Realizat în parteneriat cu UNATC „I.L. Caragiale” din București, spectacolul este o rescriere de Raluca Cîrciumaru după Domnișoara Iulia de August Strindberg. Pe fundalul unei petreceri aniversare, într-o bucătărie scandinavă modernă, invadată simbolic de vegetație, impregnată de nefericirea și regretele celor care o tranzitează, Iulia se confruntă pentru prima oară cu fragilitatea propriului sine și cu voința implacabilă a celor care îi sunt, în mod egal, angajați, prieteni, companie. „La…

Read More

Premierul Marcel Ciolacu i-a transmis miercuri, din Qatar, candidatului PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, că „trebuie să răspundă la toate acuzațiile” care ise aduc. El a arătat că,în ședința de luni a liderilor coaliției, s-a stabilit că nu se schimbă candidatul. „După ce decizia coaliției a fost ca domnul doctor Cîrstoiu să fie candidatul comun pentru Primăria Generală a Capitalei, este ca domnul doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferință de presă și să răspundă la toate acuzațiile”, a declarat Ciolacu. Cătălin Cîrstoiu, reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu „Nu trebuie să mi se explice mie. Trebuie să se explice…

Read More

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare privind ploi în toată țara, plus o atenţionare Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, care vizează zone din Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei. Astfel, de miercuri până joi la ora 20.00, emporar va ploua, iar în jumătatea de sud-est a teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp. Vântul va avea local și temporar…

Read More

Alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând cu data de 11 aprilie 2024, nu îşi pot exercita dreptul de vot la alegerile locale din 9 iunie, conform unei hotărâri adoptate, marţi, de Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit documentului, în cazul alegătorului cu domiciliul în străinătate care şi-a stabilit reşedinţa în ţară anterior datei de 11 aprilie 2024 şi nu este înscris în lista electorală permanentă şi care se prezintă la vot la secţia de votare la care este arondată strada unde îşi are reşedinţa, acesta îşi va putea exercita dreptul de vot la respectiva secţie…

Read More

Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi. Registrul va cuprinde date precum numărul arsurilor înregistrate la copii şi adulţi, locurile unde sunt tratate şi etiologia acestora, a declarat prof. dr. Dan Mircea Enescu, într-o conferinţă de presă. El a anunţat că se lucrează la o nouă bancă de piele care trebuie să fie naţională sau regională. În opinia sa, ar fi de ajuns o bancă de ţesuturi, care să aibă piele. Dan Mircea Enescu a punctat că, anual, în România,…

Read More

Chiar dacă prețurile sunt într-o ușoară creștere față de alți ani, pentru minivacanța de Paște 67.5% dintre români sunt de părere că ar plăti între 150-300 de lei/camera dublă/noapte, 15.5% au optat pentru 300-500 de lei, iar restul au ales alte opțiuni de tarif, potrivit unui sondaj realizat de Travelminit.ro. În privința preferințelor de sejur, 40% dintre ei vor acum un sejur la munte, 21% dintre ei aleg stațiunile balneoclimaterice, 20% își doresc un concediu pe litoral, 12% vor city-break, pe când 9% sunt în căutarea unei alte destinații, În decizia românilor de a alege o unitate de cazare, prețul…

Read More

Biroul Electoral Central (BEC) a respins lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită (PDU) la alegerile europarlamentare din 9 iunie, precum şi pe cea a independentului Paul Octavian Jurma. În cazul PDU, lista de susţinători cuprinde doar 190.323 semnături conforme, faţă de 200.000 necesare, informează BEC. Candidatura lui Paul Octavian Jurma a fost respinsă deoarece listele de susţinători cuprind doar 2.081 semnături din cele 100.000 necesare. Totodată, BEC a admis în parte lista propusă de Partidul Alternativa Dreaptă, respingând candidatura persoanei care se afla pe locul trei, deoarece face parte din alt partid. De asemenea, BEC a admis listele de…

Read More