După minivacanța de 1 mai, situațiile explozive pentru viitorul României revin în forță.
Miercuri urmează să avem discuții extrem de importante, la Palatul Victoriei, între reprezentanți ai Guvernului și sindicaliști de la Sanitas.
Sindicaliștii din Sănătate sunt nemulțumiți de faptul că, prin implementarea noului regulament al sporurilor, peste 50% dintre angajații din Sănătate, în special personalul auxiliar, au suferit scăderi salariale.
Săptămâna trecută, reprezentanții Ministerului Sănătății au promis că vin cu soluții prin care salariile nu vor mai scădea. Urmează ca miercuri, la Palatul Victoria, să aibă loc discuțiile decisive.
În cazul în care nu se va ajunge la un numitor comun, sindicaliștii anunță că din 11 mai vor intra în grevă generală.
“Miercuri aşteptăm să se întâmple ceea ce ne aşteptăm de peste un an de zile, să înţeleagă că trebuie eliminat plafonul de 30% şi să reîncerce aducerea unui nou regulament de sporuri, astfel încât spitalele de gradul 1 şi spitalele de urgenţă să beneficieze de sporurile cele mai mari şi de acolo să meargă către spitalele orăşăneşti sau comune. Noi cu Sorina Pintea ne-am tot întâlnit. Eu sper să vină şi cineva de la Ministerul Muncii şi de la Ministerul de Finanţe. Din punctul meu de vedere, Sorina Pintea a înţeles situaţia şi eventual ne susţine, dar dacă în ansamblu, Guvernul nu vrea să rezolve problema, degeaba ne întâlnim doar cu Pintea. Dacă nu se rezolvă situaţia, ne vom menţine calendarul de grevă””, a declarat preşedintele Federaţiei Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu.