Autoritățile din orașul italian Barletta anunță arestarea lui Constantin Manolache, un român în vârstă de 38 de ani.
Acesta este acuzat că, luni dimineața, a ucis cu sânge rece un alt român, pe Ștefan Costel Ciocănaru, un bărbat în vârstă de 42 de ani.
Tragedia s-a produs la circa 500 de metri de gara din Barletta. Ulterior, Manolache a dispărut, însă autoritățile italiene l-au reperat după ce au verificat imaginile de pe o cameră de supraveghere din apropiere.
Conform rotalianul.com, Manolache a fost dat în urmărire și prins în timp ce cobora în gara din Foggia dintr-un tren care venea de la Barletta. Polițiștii i-au verificat rucsacul și au descoperit haine pline de sânge, dar și o foarfecă cu care se presupune că românul și-a ucis conaționalul.
Condus până la sediul poliției din Barletta, Manolache și-a recunoscut fapta și a precizat că totul a pornit de la o ceartă banală. De asemenea, polițiștii italieni au anunțat că vor efectua și o analiză pentru a stabili dacă sângele găsit pe foarfeca respectivă este al victimei.