POLITICĂ: Băsescu îl acuză de iresponsabilitate pe Dragnea după ce liderul PSD a anunţat că nu ar vrea să-i oblige pe părinţi să-şi vaccineze copiii/ PENALI: Interlopul Alen Moisin, arestat preventiv pentru 30 de zile/ 

Breaking News:
 

Acuzat că face jocurile PSD, Traian Băsescu explică amendamentele pe Legea graţierii

Proiectul Legii graţierii, aflat în Parlament, prevede o graţiere largă pentru pedepsele de până în 5 ani, pentru a mai rezolva din problema supraaglomerării penitenciarelor, dar Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a venit cu o propunere şocantă.

Băsescu vrea, nici mai mult, nici mai puţin, decât graţiere largă pentru pedepsele de până în 10 ani, inclusiv pentru infracţiunile de corupţie.

Anunţul lui Băsescu a luat pe toată lumea prin surprindere astfel că imediat după aceea au apărut tot felul de scenarii. Robert Turcescu, membru al aceluiaşi partid politic, Partidul Mişcarea Populară, l-a acuzat pe Băsescu de faptul că face jocurile PSD şi pune sub semnul întrebării viitorul PMP.

Alţi politicieni de renume susţin că Băsescu nu face decât să-i asigure o eliberare rapidă favoritei sale, Elena Udrea, în condiţiile în care aceasta a luat la prima instanţă 6 ani de închisoare pentru implicarea în dosarul Gala Bute.

Între timp, însă, Traian Băsescu a venit cu lămuriri menite să liniştească spiritele. 

“Eu nu mi-am permis să ies din liniile date de proiectul Guvernului, care a fost trimis la Parlament, pentru că amendamentele se pun pe proiectul Guvernului. În ceea ce priveşte legea graţierii, vreau să ştiţi că eu am fost foarte consecvent cu ce susţin de doi ani, adică o graţiere largă, o graţiere care să valorifice oamenii ce pot fi valorificaţi, pentru că nu am în vedere graţierea recidiviştilor. Dar unul care a luat o dată o mită să-l laşi vreo 5-6 ani prin puşcării, când el este un om pregătit, domnule, mai dă-i o şansă, a greşit, să plătească ce-a luat, dar dă-i o şansă, graţiază-l pentru reintegrare.

Pentru că am văzut demagogia, văd că şi Dragnea e supărat şi Călin Popescu Tăriceanu e supărat pe cum funcţionează lucrurile, dar nimeni nu-şi asumă o graţiere largă. Eu cred că, odată cu alegerile prezidenţiale din 2014, în România s-a încheiat tranziţia. Avem toate instituţiile. Nu văd de ce un Guvern nu-şi asumă un proiect de graţiere larg, în care să spună: este momentul zero, a fost perioada de tranziţie, unii au crezut că se poate şi aşa, au văzut că nu se poate şi aşa. Pe de altă parte, vă semnalez un lucru: îi văd pe toţi demagogii care spun: nu graţiem fapte de corupţie. Bă, fraţilor, în administraţia românească, prostia produce daune mai mari decât corupţia, prostia şi incompetenţa. Din cei 28.000 de oameni care se află în puşcărie, doar 1,2 % sunt pentru fapte de corupţie. N-au dat în cap, n-au violat, nu sunt pedofili, sunt oameni recuperabili dacă nu sunt recidivişti. Eu am pus accent deosebit pe recuperarea pagubelor – scoate-l din puşcărie şi lasă-l să fie util societăţii, pe mamele cu copii. Unii or să spună ‘ce treabă avem dacă mama a luat mită’, nu spun poate că a luat pentru că a avut nevoie, a luat pentru că a greşit.

Pentru mine, de la momentul în care femeia aia, în luna a VIII-a, a fost încarcerată prin hotărâre judecătorească, a fost un moment de revoltă. Vreau să vă spun că atâta timp cât suntem iresponsabili şi trimitem mamele în puşcărie, efectul este că trimitem şi copii în centrele de plasament. Asta facem. Iar aici am pus un accent deosebit pe abordarea mea. Eu m-am săturat de oamenii politici care fac politică după cum îi critică sau nu îi critică televizorul. Domne, televizorul n-are responsabilităţi. Oamenii politici au responsabilităţi, iar eu am demonstrat în cariera mea ca om politic că, atunci când au fost momente decisive, am ştiut să-mi asum responsabilităţi chiar dacă am avut costuri uriaşe. O fac şi acum. Eu sunt Traian Băsescu. Da? Punct.

Eu sunt Traian Băsescu, un om care a acumulat o experienţă extraordinară şi îmi dau seama că pentru refacerea coeziunii naţionale trebuie să încetăm bătăliile unii pro-justiţie, alţii anti-justiţie. Şi de asta ne trebuie o lege largă a graţierii, ne trebuie încetarea abuzurilor în justiţie, ne trebuie o nouă lege a executării pedepselor, ne trebuie o lege în care să fie introduse toate deciziile CCR, ne trebuie o lege penală în care să fie introdusă Directiva 343 a UE ş.a.m.d. Eu sunt de acord, dacă ne limităm doar la o graţiere largă nu rezolvăm problema. Aşa este, ne trebuie ca aerul şi modificările la Codul Penal, ne trebuie ca aerul şi noua lege a executării pedepselor. Eu sunt un preşedinte de partid care a anunţat că să vină noua generaţie în fruntea partidului, am anunţat că suntem într-o perioadă de tranziţie şi vă repet principial, experienţa pe care am adunat-o, ce ştiu că trebuie făcut, nu mai potriveşte cu demagogia partidelor. De aceea mi-am asumat poziţii independente de partid, partidul nu are decât să facă ce vrea şi crede că îi aduce voturi.

Eu fac, ca fost preşedinte al României, ca om care a câştigat două mandate la Primăria Generală, ca fost ministru al Transporturilor în cinci guverne, am acumulat experienţe de viaţă cât nu pot acumula alţii în cei 12 ani cât am fost pe mare, vreau să dau experienţa mea, să o dau către politicieni. Vor să facă ceva cu ea, bine. Eu nu pot rămâne cu conştiinţa încărcată, m-am pitit undeva, la sfârşit de carieră, să-mi fie cald. Părerea mea este, dacă puteţi lua ceva şi din înţelepciunea mea, că o ţară nu suportă două cicluri de câte 10 ani de luptă împotriva corupţiei”, a fost mesajul transmis de Traian Băsescu în timpul unei intervenţii avute la România TV.

ok
SECUNDATV.RO folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG13 2012.