Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la câteva ore de la decizia Biroului Permanent al PSD de a-l propune pe George Ciamba ministru al Afacerilor Europene, că este decis să-și dea repede ok-ul.
“Nu știu de ce a demisionat domnul Negrescu, cert e că nu avem ministru în ajunul Președinției. Propunerea făcută mi se pare una pe care o voi citi în notă pozitivă. Cu domnul Ciamba am colaborat bine până acum și cred că e important să dau o rezoluție pentru această propunere, ca să ne mișcăm odată”, a declarat Iohannis.