Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

BUCUREȘTI: CGMB a respins propunerea Gabrielei Firea de decontare a carburanților / BRUXELLES: Iohannis consideră “îngrijorătoare” OUG 92 / “A fost sesizat Avocatul Poporului, aștept evoluțiile viitoare” /JUSTIȚIE: Șeful statului are rezerve în numirea Adinei Florea șefă la DNA / „Are aviz negativ de la CSM” / “Am solicitat să verifice legalitatea acestei propuneri”

 

Breaking News:
 

Cioloș pune punctul pe “i”: Nu văd utilitatea acestui referendum. Sunt bani pierduţi

Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloş, preşedinte fondator al Mişcării România Împreună, consideră că referendumul pentru familia tradițională reprezintă “bani pierduți” – având în vedere valoarea cheltuielilor, de 165 milioane lei – circa 35 milioane euro.

“Nu văd utilitatea acestui referendum. Problema căsătoriei între un bărbat şi o femeie e deja legiferată. Ea există deja în Codul Familiei. Acest referendum nu aduce nimic nou din perspectiva aceasta a dreptului unui bărbat de a se căsători cu o femeie şi a dreptului unei femei de a se căsători cu un bărbat şi de protecţia familiei tradiţionale”, a declarat Dacian Cioloş sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

“Acest referendum nu văd ce ar putea aduce în plus, nici dezbaterea, cum e organizată ea şi politizată. De aceea nici nu vreau să particip la această dezbatere, pentru că ea e politizată, din păcate. Nu văd utilitatea acestui referendum. Sunt bani pierduţi”, a insistat Cioloş.

Fostul premier a atacat PSD, spunând că în loc să se ocupe de țară şi să evite izolarea ţării pe plan european şi internaţional, face “spectacole” cu bătălii interne intestine.

“Pe mine mă interesează în primul rând România şi nu bătăliile şi luptele interne intestine din PSD. (…) Este un partid aflat la guvernare, care ar trebui să se ocupe de dezvoltarea economică, de rezolvarea problemelor pe care le are România, să evite izolarea României în plan european şi în plan internaţional. Dar în schimb, ce vedem? Spectacole în care apar unii aşa-zişi dizidenţi mai curaţi decât ceilalţi şi se bat între ei. Eu asta observ. Preocuparea mea vine din punctul acesta de vedere. Pentru mine nu există nicio diferenţă între unii şi ceilalţi. E o bătălie internă. PSD, ca partid în întregul lui, are o responsabilitate şi va trebui să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în România. Şi dacă ei au impresia că cu această bătălie internă vor transmite imaginea că există un PSD sub controlul lui Dragnea, care e nociv şi că există o altă parte din PSD care e mai bună, eu cred că se înşeală pentru că se văd rezultatele”, arătat Dacian Cioloş.

Fostul premier a criticat guvernarea, spunând că are “rezultate catastrofale”.

“Se vede capacitatea acestui partid de a guverna cu rezultatele catastrofale pe care le vedem. Şi plătim cu toţii pentru acest spectacol mediatic pe care trebuie să-l vedem seară de seară”, a afirmat Cioloş.