Primăria Sectorului 4 a anunțat că este gata să pună la bătaie peste 100 de milioane de lei pentru a obține încă cel puțin 3.000 de locuri noi de parcare pe lângă cele existente deja.
Cele 3.000 de noi locuri de parcare ar urma să fie formate prin dezvoltarea a 13 parcări noi, însă ultimele discuții și verdictul sunt preconizate pentru ședința de vineri a consiliului local.
Dacă sunt aprobate, cele 13 parcări ar urma să fie ridicate după cum urmează:
1. Strada Secerei, între Palatul Copiilor și Sala Polivalentă: parcare la sol de circa 750 locuri;
Valoarea estimată a investiției este de 15.947.133 lei.
2. Bulevardul Constantin Brâncoveanu nr. 130, bl. 35: parcare 160 de locuri cu două nivele;
Valoarea estimată a investiției este de 13.421.769 lei.
3. Strada Cărămidarii de Jos: parcare de 78 locuri cu două nivele (parter și terasă);
Valoarea estimată a investiției este de 4.465.327 lei.
4. Intersecția Strada Covasna cu Aleea Dorohoi: parcare cu 168 locuri, dispuse pe două nivele (parter și etaj);
Valoarea estimată a investiției este de 6.346.470 lei;
5. Stația metrou IMGB – Șoseaua Berceni: parcare cu 346 locuri la sol;
Valoarea estimată a investiției este de 7.356.003 lei;
6. Strada Izvorul Oltului, nr. 4, bl 33: parcare cu 104 locuri, dispuse pe două nivele (parter și etaj);
Valoarea estimată a investiției este de 4,9 milioane lei;
7. Intersecția Șoseaua Olteniței cu Șoseaua Berceni, lângă stația de metrou: parcare cu 360 de locuri dispuse pe patru nivele (parter, două etaje și terasă);
Valoarea estimată a investiției este de 15 milioane lei;
8. În spatele Pieței Berceni – Olteniței: parcare cu 210 locuri, pe două nivele;
Valoarea estimată a investiției este de 6,36 milioane lei;
9. Piața Big Berceni: parcare cu 113 locuri, dispuse pe 3 nivele (parter, etaj și terasă);
10. Intersecția Strada Straja cu Strada Reșița: parcare cu 95 de locuri la sol;
Valoarea estimată a investiției este de 6,6 milioane lei;
11. Strada Tomești nr. 11, bl. 14: parcare 133 locuri, dispuse pe două nivele (parter și terasă);
Valoarea estimată a investiției este de 6 milioane lei;
12. Strada Anton Bacalbașa nr. 15, bl. 119: parcare cu 152 locuri;
Valoarea estimată a investiției este de 6,6 milioane lei;
13. Șoseaua Olteniței, nr. 9, în curtea ADP: parcare cu 600 de locuri la sol;
Valoarea estimată a investiției este de 29 milioane lei, însă suma cuprinde și construirea unui centru multifuncțional pentru servicii sociale în regim de zi și clinică medicală.