După ce săptămâna trecută un avion al companiei El Al a decolat cu tot cu o bucată din pista de pe Aeroportul Otopeni, reprezentanții Ministerului Transporturilor anunță că vor fi luate măsuri radicale.
Deși cei de la Compania Națională Aeroporturi București susțin că 80% din pista 08R a fost reabilitată, cei de la Ministerul Transporturilor știu că este nevoie de mai multe intervenții, astfel că se va intra în lucru din 12 aprilie.
“CNAB a programat pentru perioada următoare mai multe lucrări de reparații și întreținere. Acestea vor începe din 12 aprilie a.c. și presupun repararea dalelor de beton degradate de la platforma 1 și a căilor de rulare aferente; lucrări de întreținere a stratului de uzură la căile de rulare, inclusiv așternerea unui nou strat asfaltic; lucrări pentru operaționalizarea balizajului luminos CAT III A la pista 2, etc. Intervențiile se vor face în etape, pentru ca operarea zborurilor să fie cât mai puțin afectată”, a fost mesajul transmis de reprezentanții Ministerului Transporturilor.
De asemenea, cei de la minister dau asigurări că “Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a desfăşurat şi va desfăşura în continuare acţiuni specifice de supraveghere în conformitate cu prevederile Regulamentului European 139, pentru menținerea siguranţei zborului pe AIHCB. Specialiștii AACR evaluează în mod regulat pistele, căile de rulare și platformele aeroportului”.
Nu în ultimul rând sunt anunțate lucrări și la Pista 2 pentru a deveni operațională pe întreaga lungime de 3.500 de metri.