Primăria Sectorului 6 al Capitalei a deschis ieri o nouă grădiniţă, cu 160 de locuri, pentru copiii din cartierul Militari. Grădiniţa „Albinuţele” este situată pe strada Centurii nr. 4, în imediata vecinătate a Şcolii Nr. 142.
Opt grupe (mică, mijlocie şi mare) de câte 20 de copii, alături de 16 cadre didactice şi 8 îngrijitori îşi vor desfăşura activitatea în clădirea nou-construită printr-o investiţie provenind în totalitate de la bugetul local al Sectorului 6.
Grădiniţa este dotată cu sală de sport, bibliotecă, sală pentru cursuri opţionale, cabinet medical cu izolator, calculatoare, materiale didactice actualizate, precum şi un bloc alimentar ultramodern.
Totodată, micuţii beneficiază de spaţii de joacă atât în interiorul clădirii, cât şi în aer liber.
“Când vorbim despre cei 7 ani de acasă ne referim la educaţia pe care copilul o primeşte de la părinţi, la formarea personalităţii şi a comportamentului copilului până merge la şcoală, uitând de importanţa grădiniţelor. Sunt mulţumit că am reuşit să ducem la bun sfârşit acest proiect al unei noi grădiniţe, atât de necesar comunităţii”, a declarat primarul Rareş Mănescu.
Noua grădiniţa este cea de-a treia deschisă în ultimii ani, după grădiniţele „Dumbrava Minunilor” (în incinta Şcolii Generale Nr. 198) şi „Colţ de Rai” (la Şcoala Generală Nr. 311).