Abia salvat de senatorii PSD-ALDE-UDMR care au respins solicitarea DNA de începere a urmăririi penale, Călin Popescu Tăriceanu, acuzat că a luat mită 800.000 de dolari pe vremea când era prim-ministru, nu s-a putut abține să nu o atace pe fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, votată procuror-șef al Parchetului European, dar și pe liderii europeni care au ales-o.
Kovesi a fost votată procuror-șef al Parchetului European
„Câteva decenii mai târziu, istoria se repetă, iar UE alege să promoveze într-o funcție de maximă responsabilitate un personaj care s-a dovedit pe parcursul carierei sale oricum numai responsabil nu. Nu sunt mândru că promovarea Laurei Codruța Kovesi reprezintă, în fapt, un triumf al mediocrității, al slugărniciei, al duplicității, o celebrare a victoriei grupărilor oculte asupra statului de drept. O unealtă folosită împotriva democrației la București e mutată la Bruxelles spre a fi folosită în același mod”, a explicat Tăriceanu. Acesta a mai spus că Laura Codruța Kovesi, după ce a distrus justiția din România, este acum chemată „să distrugă și Justiția europeană”. „Degeaba am tras semnale de alarmă, liderii europeni sunt surzi la ele, precum si la gemetele celor care au ajuns în pușcărie din cauza abuzurilor înfăptuite de Laura Codruța Kovesi și a sistemului care o ține în funcții. După ce a nenorocit Justiția din România acum este chemată să distrugă și Justiția europeană. Lideri ai Uniunii, să nu ziceți că nu v-am spus!”, a conchis Tăriceanu.