În parcurile Alexandru Ioan Cuza – zona aleii principale de la intrarea în parc până la amfiteatru și aleile secundare – și Titan – aleea principală din zona scenei și aleile secundare adiacente acesteia – există, din acest weekend, rețea gratuită de wireless, grație Primăriei sectorului 3 București.
Accesul la internet este liber, fără parolă, iar site-urile cu conţinut nerecomandat minorilor sunt restricţionate. Conectarea se face folosind o adresă de email, timp de trei ore.
Conexiunea la Internet este realizată la o viteză de transfer de 1gb/secundă.
Echipamentele instalate suportă un număr dinamic de conexiuni simultane pentru fiecare zonă în parte, astfel încât posibilitatea supraaglomerării este minimă.