Olanda este paralizată în această perioadă de o avertizare meteo COD ROȘU de vânt puternic.
Rafalele de vânt ajung și la viteze de 140 de kilometri pe oră, mai ales în zona orașului Amsterdam.
Situația a făcut ca autoritățile locale să ia decizii radicale. Astfel, aeroportul din Amsterdam a fost închis, 260 de zboruri fiind anulate.
“Din cauza condițiilor severe de climă, tot traficul aerian a fost suspendat până la noi ordine”, a fost mesajul transmis de autoritățile locale.
Evident, printre cei afectați se află și români. A fost anulată o cursă TAROM care trebuia să vină de la Amsterdam la București în jurul orei 15.25, dar și cursa București – Amsterdam care trebuia să plece la 08.35.