Începând de astăzi, 1 iulie 2018, Guvernul PSD+ALDE cu UDMR în coadă a majorat pensiile cu 10%.
Astfel, PUNCTUL de PENSIE creşte de la 1.000 la 1.100 de lei. În schimb, pensia minimă garantată se va majora cu 20%.
Dar de unde bani pentru aceste creșteri necesare? De la Datoria Publică, nu din economia bazată pe consum și nici măcar din “preparatele din carnea” de “tigru al Europei” date la export!
Tot joi, premierul Viorica Dăncilă ne-a mai anunțat că, tot din 1 iulie, se măresc şi prestaţiile sociale pentru persoanele cu dizabilităţi. Programul de guvernare PSD+ALDE 2018-2020 prevede că, în 2019, punctul de pensie va fi 1.265 lei, iar în 2020 acesta va ajunge la 1.775 lei.
Aceste creșteri sunt puse în practică într-un context financiaro-economic nefavorabil unor creșteri de cheltuieli bugetare: În august 2017, prin vocea ministrului de Finanțe Ionuț Mișa, eram anunțați că deficitul fondului de pensii este estimat să crească la 17,2 miliarde de lei în 2018, de la 14,1 miliarde lei anul trecut.
În luna mai a acestui an, vicepremierul Viorel Ştefan spunea că deficitul la fondul de pensii s-a redus la jumătate faţă de 2016 datorită transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
Vă reamintim că în 2017, punctul de pensie s-a majorat de două ori: prima dată la 1 ianuarie, când a ajuns la 917,5 lei (o creștere de 5,25%), iar a doua creștere a fost în luna iulie, când a ajuns la 1.000 de lei.
Ca să fie clar: De astăzi, 1 iulie 2018, PUNCTUL de pensie va crește cu 10% față de cât este în prezent.
Opoziția și specialiștii în economie și planificare bugetară consideră că această ceștere necesară este totuși o pomană electorală și NU are sursă de finanțare!
Din punct de vedere politic este o lovitură dată de penalul Liviu Dragnea celor care îi contestă dreptul de a mai conduce România prin intermediul sfertodoctei Dăncilă.
Din punct de vedere economic, România ne fiind “tigrul Europei” așa cum a clamat Dăncilă de la Tribuna Parlamentului de au râs toate curcile de pe Vechiul Continent, este o manevră care va OBLIGA Guvernul PSD+ALDE cu UDMR în coadă să facă noi împrumuturi cu dobândă mare – o nouă creștere a Datoriei Publice.