A murit scriitorul Dumitru Radu Popescu. Mesajul Academiei Române

Scriitorul şi academicianul Dumitru Radu Popescu a murit, la vârsta de 87 de ani.

Anunțul a fost făcut, pe Facebook ,de scriitorul Radu F. Alexandru:

„ACEST ÎNGER TRIST”…

Azi, 2.01.23, ora 04.30, a părăsit această lume tristă acad. DUMITRU RADU POPESCU (D. R. P.) unul dintre cei mai mari scriitori ai României. Ne-a îmbogățit cu o operă monumentală, de o valoare excepțională: proză, teatru, poezie, critică literară. Și-a trăit viața într-o desăvârșită onestitate. A fost un coleg și un prieten ireproșabil.

Durerea e prea mare și cuvintele sunt prea sărace pentru a cuteza acum, și în acest loc, evocarea binemeritată.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i dea liniștea de care atât de multă vreme a fost vitregit”.

Academia Română a transmis, marți, următorul mesaj:

„Autor complet, D.R. Popescu s-a manifestat în aproape toate domeniile artei literare. După debut (versuri, 1953) avea să devină unul dintre cei mai apreciaţi prozatori din generaţia ’60, poate cel mai inventiv dintre aceştia.

Bun sfetnic pentru realizările artistice ale confraţilor, posedând un stil opus reţetelor convenţionalizate, D.R. Popescu venea în anii cenuşii, în care realismul socialist se transformase pe nesimţite în ‘obsedant deceniu’, cu subiecte originale şi o viziune realist-critică impregnată de tragism existenţial, modernă, inteligentă, imprevizibilă, cu o percepţie care dilata realul în fabulos. Opera şi-a urmat, în întregime, cursul pe care pornise.

Între cele mai reprezentative lucrări semnate de D.R. Popescu se numără un lung şir de povestiri şi romane, care încep cu Vara oltenilor (1964), Dor (1966), Duios Anastasia trecea (1976), Leul Albastru (1981), ciclurile F (1969) şi Viaţa lui Tiron B., care continuă cu alte şi alte volume, scrise după 1989 (Dumnezeu în bucătărie, 1994, Truman Capote şi Nicolae Ţic, 1995, Paola şi Francesca şi al treisprezecelea apostol, 1998), în care talentul înnăscut, vigoarea stilului şi imaginaţia debordantă nu şi-au diminuat cu nimic din intensitatea şi prospeţimea iniţială.

Dramaturgia lui D.R. Popescu, piesele de teatru Aceşti îngeri trişti (1970), Piticul din grădina de vară (1973), O batistă pe Dunăre (1997), Dudul lui Shakespeare (2000), cultivă parabola ca gen social, integrând personajele şi trăirile acestora în tabloul mai vast numit opera omnia.

De-a lungul întregii activităţi, talentul său a fost răsplătit cu numeroase premii. A fost laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor în anii 1964, 1969, 1973, 1975, 1978, 1979, 1980, 1994, 2003. În 1964 i s-a atribuit Premiul Cinematografiei pentru cel mai bun scenariu. Cinci ani mai târziu (1969) a primit Premiul I.L. Caragiale al Academiei R.S.R., iar în 2008 i s-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură”.

Fragment din spectacolul „O batistă în Dunăre”, cu Leopoldina Balanuta, Mariana Mihut și Ileana Stana Ionescu, regizor Ioan Cojar, Teatrul National din Bucuresti (1996):