Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Aderarea României la Schengen – joi, în Consiliul JAI. Iohannis: „Nu ne vom opri din negociat”

Aderarea României la Schengen se fa afla, joi, pe masa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), a anunțat, marți, președintele Klaus Iohannis, cu precizarea că negocierile sevor purta până în ultima clipă.

Austria se opune, iar decizia aderării la Spațiul Schengen poate fi luată doar cu unanimitate de voturi.

„Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului – în format JAI – de miniştri de interne şi de justiţie, acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci este nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acelei decizii şi noi suntem angajaţi să stăm hotărâţi până în ultimul moment şi să ducem decizia acolo unde o dorim noi”, a spus şeful statului, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care se desfăşoară la Tirana.

Despre opoziţia Austriei cu privire la aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie, preşedintele Iohannis a precizat că “în continuare se discută şi se negociază”.

Bode: Problemele de migraţie cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României

„Nu ne vom opri din discutat şi negociat până în ultimul moment”, a afirmat şeful statului.

El a fost întrebat şi dacă România ar putea fi decuplată de Bulgaria în acest dosar.

„În condiţiile în care deciziile referitoare la România şi Bulgaria nu sunt tocmai identice, nici rezultatele nu pot fi tocmai identice, dar asta nu înseamnă că nu se poate găsi o formulă de decizie care este convenabilă pentru ambele părţi. O decuplare este o chestiune care s-a mai discutat şi speranţa mea este să avem o decizie pozitivă şi să nu fie nevoie să discutăm în continuare aceste chestiuni”, a precizat Klaus Iohannis. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv