Deputatul PSD Andreea Cosma s-a porezentat luni dimineață la Parchetul General, pentru a se interesa despre mersul dosarului deschis de anchetatori procurorului DNA Mircea Negulescu, în urma plângerilor acesteia și a fratelui ei, fostul deputat PSD Vlad Cosma, ambii fiind judecați în dosare penale.
“Am impresia că s-a așternut așa, o liniște peste dosar. Sunt 14 plângeri penale, eu am plângerea mea. Eu chiar mă grăbesc, întrucât CSM a suspendat cercetarea disciplinară tocmai pentru ca Parchetul General să decidă. Vreau să știu ce s-a mai întâmplat, e dreptul meu”, a declarat Andreea Cosma.
Întrebată ce s-a mai întâmplat în acest dosar, ea a spus că “au fost audiați niște martori”
“Nu s-au mai făcut nicio presiune asupra noastră”, a mai spus Andreea Cosma, întrebată despre acest lucru.
Toto luni s-a prezentat la Parchet și mircea Negulescu, care le-a spus jurnaliștilor că nu are avocat și se va apăra singur.
“Am solicitat nişte copii ca să mă pot apăra. Mă apăr singur, da”, a declarat Mircea Negulescu, la ieşirea de la Parchetul General.
Întrebat dacă e pregătit de o confruntare cu Andreea Cosma, care s-a plâns că Mircea Negulescu a hărțuit-o, el a răspuns afirmativ, negând că ar avea emoţii să o vadă la confruntare: “Nu. De ce să am?”.
Amintim că Secţia pentru procurori a CSM a suspendat judecarea celor două acţiuni disciplinare declanșate de Inspecţia Judiciară contra fostului şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi a procurorilor Mircea Negulescu şi Alfred Savu până la soluţionarea dosarelor în care aceştia sunt implicaţi.
Cercetările au fost demarate după ce fostul deputat Vlad Cosma a prezentat public mai multe înregistrări cu cei doi magistraţi, acuzându-i că au falsificat probe şi că au constrâns martori să dea diferite declaraţii.
După puțin timp, Parchetul General a anunţat că fostul şef DNA Ploieşti Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt cercetaţi penal sub acuzaţia de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.