Agenţia Naţională de Integritate (ANI) acuză că decizia Camerei Deputaţilor de reîntoarcerea în funcția de deputat a lui Petre Roman, găsit incompatibil, este abuzivă şi nelegală.

agentia nationala de integritate

“Agenţia Naţionalã de Integritate considerã cã hotãrârea adoptatã astãzi prin vot de plenul Camerei Deputaţilor cu privire la Petre Roman este abuzivã de vreme ce starea acestuia de incompatibilitate a rãmas definitivã o data cu respingerea ca neîntemeiatã, de cãtre Tribunalul Bucureşti, a cererii de reexaminare formulatã de acesta. Mai mult decât atât, decizia de astãzi a deputaţilor este una nelegalã, întrucât, deşi contestaţia acestuia depusã la nouã luni de la data emiterii raportului de evaluare a fost admisã de Curtea de Apel Bucureşti – contrar practicii judiciare existente -, Agenţia a atacat cu recurs aceastã sentinţã”, precizează ANI, într-un comunicat de presă.

“A acţiona în baza unei hotãrâri judecãtoreşti nedefinitive creeazã un precedent periculos, în sensul în care tuturor persoanelor care contestã rapoartele de evaluare emise în sarcina lor sã le fie întrerupte mandatele doar în baza sentinţelor pronunţate de instanţele de fond, deşi acestea nu au caracter definitiv”, conchide ANI.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version