Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis, marți, două avertizări meteo de vreme rea.

Mai întâi avem o avertizare generală, care vizează întreg teritoriul. Această avertizare intră în vigoare marți, 12 iunie, ora 20.00 și va fi valabilă până miercuri, 13 iunie, ora 14.00.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureș, nordul Moldovei, local în Transilvania, Crișana și Banat, precum și în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie și condiții de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15-20 l/mp și izolat 30-40 l/mp.

Apoi, avem o avertizare meteo COD GALBEN de vreme rea. Această avertizare vizează în special zona de vest a țării și este valabilă de miercuri, 13 iunie, ora 14.00 și până vineri, 15 iunie, ora 08.00.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei și în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 60-80 l/mp, îndeosebi în sud-vest și în zona montană.

În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe suprafețe mici, în special pe parcursul zilei de joi, 14 iunie.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version